Servicii de consiliere psihologica

In general, se apeleaza la consiliere psihologica pe mai multe cai: la recomandarea unui medic convins ca problema pacientului este emotionala si nu necesita doar tratament medicamentos; la recomandarea unor organizatii/institutii care inteleg valoarea interventiei psihologice pentru buna desfasurare a activitatii; la recomandarea unor persoane care au beneficiat deja de sedinte de consiliere psihologica si constientizeaza schimbarile pozitive; din proprie initiativa.
Motivele pentru care o persoana ajunge la un cabinet de consiliere psihologica sunt diverse, de la stari de nemultumire generala fata de sine pana la depresie, anxietate,fobii.
Indiferent de motivele existente si de modul in care apeleaza la consiliere psihologica , de multe ori persoanele au informatii incomplete cu privire la desfasurarea sedintelor.
Imaginea consilierului/psihoterapeutului s-a format prin intermediul scenelor vazute la televizor, in ziare si reviste, sau din spusele altora. Un consilier poate sa profeseze abia dupa ce parcurge mai multi ani de formare si dezvoltare personala, cand este capabil sa-i asiste pe cei aflati in dificultate. Aceasta profesie nu presupune doar o relatie in care consilierul are o pozitie comoda in scaun iar clientul vine si face confidente. Exista tehnici de interventie specifice cu ajutorul carora clientul constientizeaza cauzele problemelor sale si ulterior este sprijinit pentru a gasi noi cai de solutionare. ,,Vreau sa ma simt mai bine cu mine si cu viata mea" se transforma in :,,Am invatat sa ma simt mai bine cu mine si cu viata mea".
Pentru ca transformarea de mai sus sa aiba loc este nevoie de implicare personala si de timp suficient. Fiecare problema cu care vine un client in cabinet este unica si necesita o anumita perioada de timp pentru explorare si pentru descoperirea celor mai bune solutii. O singura sedinta poate fi foarte utila in multe situatii, dar pentru probleme complexe este obligatoriu un numar mai mare de intalniri.
Cea mai mare speranta prezenta la cei care apeleaza la consiliere psihologica este aceea ca se vor simti mai bine cat mai repede posibil. Uita uneori ca pentru tot ceea ce au obtinut in viata a fost nevoie de implicare si de efort personal...Echilibrul emotional poate fi redobandit numai daca exista motivatie si dorinta de implicare activa in procesul de consiliere. Un simplu sfat si o indicatie precisa ,, de specialist" nu au valoare pe termen lung pentru ca participarea celui afectat de probleme nu este suficient de importanta.
Sunt situatii cand anumite temeri se dovedesc a fi mai puternice decat dorinta de a beneficia de consiliere psihologica: teama ca persoana va fi considerata ,,nebuna" si ca va ajunge la spital; teama de a dezvalui cele mai intime trairi; teama de a afla lucruri noi despre propria persoana; teama ca ar putea sa piarda increderea celor care vor afla ca ,, merge la psiholog". O persoana care constientizeaza ca are nevoie de ajutor specializat si apeleaza la el, se dovededeste a fi responsabila si demna de incredere pentru ca are vointa de a trai ,, fara efort'', fara simptome si de a fi mai eficienta in tot ceea ce face. Viata stresanta si solicitanta de zi cu zi presupune grade diferite de uzura psihica. Cineva spunea ca a merge la psiholog este o necesitate asa cum trebuie sa mergi cu masina la service; din cand in cand e necesara ,, o revizie" pentru a fi sigur ca drumul care urmeaza poate fi parcurs fara riscuri...

Motive pentru a lupta cu dependenta

• vreau sa imi schimb modul de viata;
• vreau sa imi salvez casnicia;
• vreau sa imi pastrez locul de munca;
• vreau sa fiu un tata mai bun pentru copiii mei;
• vreau sa fiu capabil sa rezolv problemele financiare;
• vreau sa am alti prieteni;
• vreau sa invat sa imi controlez comportamentul;
• vreau sa fiu mai bun;
• vreau ca lumea sa ma respecte, ca mai inainte;
• vreau sa recapat dragostea parintilor mei;
• vreau sa imi salvez sanatatea;
• vreau sa scap de singuratate;
• vreau sa scap de tristete si de frica;
• vreau sa invat sa ma abtin;
• vreau sa nu mai fiu furios;
• vreau sa nu mai am probleme medicale;
• vreau sa fiu fericit.

Copiii cu parinti alcoolici...

Copiii cu un parinte sau cu ambii parinti dependenti de alcool prezinta un risc mare de a dezvolta probleme emotionale.
Sentimentele principale traite de acesti copii sunt:

• vinovatia (au tendinta sa se considere ei insisi cauza pentru care mama sau tatal consuma alcool excesiv);
• rusinea (de obicei tin secret consumul, nu invita prieteni acasa, le este teama sa ceara ajutor);
• furia (ar dori sa gaseasca solutii pentru incetarea consumului si conflictelor din familie);
• tristetea (de cele mai multe ori devine coplesitoare, pana la depresie);
• confuzia (apare pentru ca parintele alcoolic are un comportament care se poate schimba brusc de la furie la manifestari de afectiune);
• teama (au tendinta de a se ingrijora permanent in legatura cu ceea ce s-ar putea intampla acasa);
• neincredere in ceilalti (apare pentru ca persoanele cele mai importante din viata lor le-au provocat dezamagire).

Astfel de sentimente traite zilnic nu ofera posibilitatea copiilor de a dezvolta atitudini pozitive despre viata si lume, iar sanatatea lor fizica si psihica este in pericol.

Chiar daca parintii nu doresc sa urmeze un program de recuperare, copiii si adolescentii afectati de consumul de alcool al unui membru din familie pot sa beneficieze de interventii psihologice specifice pentru a preveni instalarea unor comportamente nedorite (printre care se numara chiar consumul de alcool la varste foarte mici).

Familia si consumul de alcool

Ce se intampla cu familia care se confrunta cu prezenta unui membru dependent de alcool?
Cateva caracteristici:

• legatura emotionala dintre membri nu mai este la fel de puternica;
• apar conflicte cu intensitate din ce in ce mai mare;
• membrul dependent nu isi mai asuma responsabilitatile, ceilalti fiind obligati sa o faca in locul lui;
• apar dificultati in organizarea timpului si bugetului familiei;
• din dorinta de a ascunde problema familia se izoleaza social;
• comunicarea se reduce la reprosuri, amenintari, dispret si critica;
• apare riscul divortului/separarii si/sau abandonarii copiilor.

Prin comportamentul adictiv individul produce schimbari importante in mediul familial si problemele de mai sus se amplifica odata cu trecerea timpului.

Eforturile pentru recuperare nu ii revin exclusiv persoanei dependente, ci si intregului mediu familial afectat. Pentru cei care sunt dispusi sa inceapa un proces de modificare a stilului de viata exista acum Clubul Alcoolicilor in Recuperare Onesti.

Sprijin pentru alcoolicii in recuperare la Onesti

Stim cu totii ca lupta cu dependenta de alcool este una dificila si ca problemele create de o astfel de dependenta nu afecteaza doar consumatorul, ci intreg sistemul familial din care provine.
Prin amabilitatea ASOCIATIEI CLUBURILOR ALCOOLICILOR IN RECUPERARE din Iasi, exista posibilitatea organizarii si la Onesti a unor cluburi destinate intalnirii discrete a persoanelor dependente de alcool impreuna cu familiile lor.
Clubul este conceput ca o comunitate multifamiliala dispusa la o continua schimbare a stilului de viata. Astfel, un club se compune din cateva familii in care exista un membru dependent de alcool dornic sa se recupereze. In cazul in care persoana dependenta nu are familie, se poate prezenta la grup cu un sustinator (coleg de serviciu sau prieten) care se angajeaza sa ii fie alaturi in procesul de recuperare.
Fiecare club este condus de un operator special pregatit pentru a asista astfel de intalniri si pentru a da posibilitatea participantilor sa descopere modalitati concrete de a lupta cu dependenta.
Cateva dintre regulile clubului ar fi: punctualitate, prezenta constanta la intalniri saptamanale timp de o ora si jumatate, respectarea responsabilitatilor, disponibilitatea de a arata toleranta si respect, s.a.
Pentru alte detalii si inscrieri in program folositi: consilierepsiho@yahoo.com

Despre responsabilitate

Oare cum ajunge o persoana sa fie responsabila? Cum este posibil sa crestem copii iresponsabili?
Este de ajuns sa auziti in jur : ,,Copilul meu trebuie sa duca o viata mai buna decat am avut eu si de asta ma straduiesc sa ii ofer totul". In practica, ,,o viata mai buna" inseamna ca parintele nu stabileste nici un fel de responsabilitati pentru copil. Ii ofera tot ce i-a lipsit lui in copilarie fara sa aiba vreun plan de recompensare, fara sa tina cont de nevoile personale ale copilui. Acest gen de parinte va aduna toate jucariile si lucrurile imprastiate, va prepara cateva feluri de mancare pentru ca nu se hotaraste copilul ce sa manance, va oferi servicii chiar daca nu e solicitat, nu va accepta cererile copilului de a participa la treburile casei, etc.
Daca un copil se obisnuieste ca altcineva sa-i rezolve toate problemele nu va avea cum sa se dezvolte ca adult responsabil si nu va avea niciodata respect pentru timpul celorlalti. Chiar si copiii foarte mici invata repede sa aseze jucariile intr-o cutie sau sa duca obiectele de imbracaminte la locul lor. Sunt dornici sa faca aceste lucruri daca sunt lasati sau daca sunt motivati sa o faca.
Cel mai important aspect in stimularea simtului responsabilitatii este oferirea posibilitatii de alege: ,,vrei sa mananci mar sau banana?", ,,vrei sa strangi jucariile sau sa pui vasele in chiuveta?", etc. Copilul alege avand varinte la dispozitie; este sigur de alegerea lui si nu va avea impresia ca i s-a impus ceva.
Folosirea scuzelor atunci cand greseste este un alt mod de asumare a responsabilitatii pentru faptele comise. De asemenea, consecintele unor comportamente nedorite trebuie sa fie clar stabilite de catre parinti.
Este foarte important ca parintii sa manifeste multumire si mandrie pentru fiecare dovada de responsabilitate din partea copilului.
Simtul responsabilitatii se dezvolta de la varste foarte mici, contrar opiniei ca: ,, nu trebuie sa faca nimic acum, cat este langa mine...o sa invete el cum sunt greutatile...."
Consecintele neasumarii responsabilitatii nu vor intarzia sa apara si, bineinteles,va aparea si intrebarea parintilor: ,,Eu cu ce am gresit? I-am asigurat totul, am muncit zi si noapte ca sa nu-i lipseasca nimic... si acum de ce se poarta asa cu mine...?"etc.
In concluzie:,, Cine este responsabil pentru existenta responsabilitatii?"

Copilul meu minte,ce ma fac?

Parintii se ingrijoreaza cand isi dau seama ca un copil a mintit de mai multe ori, si pe buna dreptate. Necorectata, minciuna poate deveni un obicei cu consecinte pe termen lung. In cazul copiilor mai mici este nevoie de timp pentru ca ei sa inteleaga diferenta dintre fantezie si realitate. In jurul varstei de patru ani incep sa inventeze intamplari inspirate de povestile care i se spun, sau de desenele animate urmarite. Motivele pentru care ,,minte" la aceasta varsta sunt total diferite de motivele pentru care minte un adult. Ar fi indicat ca parintii sa ofere explicatii copiilor de fiecare data cand e cazul accentuand faptul ca minciuna are legatura cu pierderea increderii si respectului din partea celorlalti.
Exista cateva povesti cu aceasta tema care pot fi spuse copiilor mai mici, si discutate ulterior, ca de ex:,,Petrica si lupul".
Daca obiceiul de a transforma realitatea persista si la copiii mai mari, chiar la adolescenti, atunci este necesara explorarea posibilelor cauze: De ce ii convine mai mult sa minta? Ce avantaje are daca minte? In ce situatii a trebuit sa minta pentru a fi apreciat de ceilalti?
Problema obiceiului de a minti trebuie tratata cat mai delicat posibil. Pentru un parinte este foarte dificil sa ceara adevarul si numai adevarul de la copil , daca el insusi nu a fost un exemplu de sinceritate...(dar si asta se poate corecta).
Uneori minciuna poate deveni pentru copil/adolescent o modalitate de a-si ,,pedepsi" parintii pentru ca, la randul lui, a fost mintit, sau pentru ca in familie exista conflicte vechi, nerezolvate, nediscutate. Ideal ar fi ca aceste probleme sa fie explorate intr-un cadru de interventie specializat, cu ajutorul metodelor practicate in terapia de familie. Simpla interdictie din partea parintilor:,,Pe mine sa nu ma minti!" nu rezolva nimic, dupa cum se poate si constata.
Primul impuls este acela de a pedepsi copilul pentru minciuna fara a lua in considerare posibilele cauze: poate stilul parental este nepotrivit, poate copilul nu are parte de suficienta atentie, poate teama de dezaprobare este foarte puternica, poate relatiile familiale sunt tensionate, etc.
Schimbarea comportamentului ingrijorator al copiilor este posibila daca exista implicare si interes din partea intregii familii.

Enurezisul la copii

Enurezisul sau pierderea involuntara de urina poate aparea la copii de peste 2-3 ani persistand uneori pana la adolescenta. Acest simptom este un motiv de suparare, furie si frustrare atat pentru parinti cat si pentru copil. De cele mai multe ori parintii considera ca este o problema de vointa si pretind copilului sa se controleze acuzandu-l ca ,,nu vrea" sa evite udarea patului pe timpul noptii. Asta se intampla in cazul in care parintii au exclus deja o cauza organica a enurezisului, adica nu exista nici o afectiune renala, nici o malformatie a aparatului urinar, etc.
Ce explicatie mai ramane?
Pentru a evita momentele de tensiune, care pot intari simptomul, trebuie luata in considerare si viata emotionala a copilului: Ce fel de copil este? Cum se manifesta in general? Cum face fata schimbarilor si obstacolelor? Prin ce fel de evenimente a trebuit sa treaca in ultima vreme? Vorbeste vreodata despre ceea ce il supara sau il ingrijoreaza? etc.
Este posibil ca enurezisul sa fie o modalitate de a atrage atentia inconstient asupra faptului ca trece printr-o situatie tensionata pe care nu o poate tolera sau nu o poate controla. Si pentru ca nu este constient, si nici nu isi poate exprima verbal trairile, are nevoie de interventie psihologica specifica.
Daca nu este inteles si tolerat de cei din jur este posibil ca manifestarile sa devina complexe ajungand sa se transforme intr-o persoana timida, nesigura, anxioasa.
Cu ajutorul masurilor educationale si psihologice potrivite, enurezisul se remite treptat, atat timp cat nu exista o cauza organica. Este necesara colaborarea familiei pentru a identifica si elimina sursele posibile de stres si pentru a gasi modalitatile optime de a relationa cu copilul.

Replici parentale cu consecinte negative

Exista cateva replici folosite frecvent de catre parinti, ale caror consecinte nu sunt evidente imediat. De exemplu: Copilul vine de la scoala cu nota 9 iar parintele intreaba imediat ,,Numai atat? Trebuia sa iei 10!" Increderea de sine a copilului se poate prabusi ajungand sa gandeasca: ,,Nu sunt destul de inteligent!", mai ales daca astfel de replici se repeta. La un moment dat, s-ar putea sa nu se mai straduiasca nici pentru nota 9, pentru ca :,,...mama oricum nu e multumita, orice as face..."
O alta replica ar fi: ,,Taci odata!", replica data fara alte explicatii si spusa pe un ton ridicat. Copilul ar trebui sa inteleaga ce se intampla cu parintele si sa nu se simta vinovat si respins pentru ca a avut ceva de comunicat. Intr-o zi isi va gasi un grup unde se va simti ascultat si inteles si acel grup nu va fi familia...
Cand copilul plange parintele nervos considera ca nu are motive suficiente de plans si atunci ii spune:,, Plangi, hai ca iti mai dau eu inca un motiv!"(si il loveste). Copilul se va speria, dar nu va intelege unde a gresit...
Sunt si replici care sunt de fapt amenintari: ,,Sa vezi tu ce o sa patesti!...Lasa ca vine tatal tau acasa si o sa vezi ce o sa iti faca!" Aceste replici nu clarifica exact ce o sa se intample si copilul isi poate imagina orice. Renunta la comportamentul care a deranjat parintele, dar ramane cu teama ca ceva ingrozitor se va putea intampla. Ca adult, va avea toate sansele sa fie anxios, lipsit de initiativa, dependent.
Cand mai cresc, copiii vor sa isi spuna si ei parerea in diverse situatii... Pot primi insa replica: ,,Ce stii tu?" Astfel nu vor mai avea suficienta incredere ca modul lor de gandire este corect. Va astepta ca altii sa isi exprime opinia inaintea lor si , eventual, vor prelua mereu ideile altora.

Copiii sunt usor impresionabili si de aceea, pentru echilibrul lor emotional, prezent si viitor, au nevoie de incurajari si aprecieri pentru fiecare efort pe care il depun. Astfel se construieste increderea in fortele proprii si o imagine de sine pozitiva, conditii necesare pentru reusita in viata.
Sigur ca in viata de familie apar si momente tensionate, in care se spun replici nepotrivite, dar un adult echilibrat si responsabil pentru formarea copilului se va stradui sa corecteze eventualele greseli. Daca simte ca ii este imposibil sa se controleze, ca este depasit de rolul pe care il are, atunci ar fi indicat sa ceara ajutor pentru ca, s-ar putea ca propriile probleme emotionale (dobandite in familia de origine poate) sa il impiedice sa aiba o relatie foarte buna cu copilul si, mai ales cu sine.

Psihologi si psihologi

Profesia de psiholog este o profesie liberala, reglementata prin legea nr. 213/2004. Activitatea unui psiholog trebuie sa se desfasoare pe baza unui atestat de libera practica obtinut pentru una dintre specialitatile: psihologie clinica, consiliere psihologica, psihoterapie; psihologia muncii, psihologia transporturilor; psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala; psihologie aplicata in servicii; psihologie pentru aparare,ordine publica si siguranta nationala.

Ce competente are fiecare?(le voi mentiona pe cele mai importante)

Psihologii cu drept de libera practica in specialitatea psihologia transporturilor au competente pentru: -realizarea testarii psihologice a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere auto; -realizarea testarii periodice a conducatorilor auto; -testarea psihologica a persoanelor cu responsabilitati in siguranta circulatiei.

Psihologii cu drept de libera practica in psihologia muncii au competente pentru realizarea testarii psihologice a persoanelor angajate in munca sau care candideaza pentru obtinerea unor functii;

Psihologii cu drept de libera practica in specialitatea psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala pot desfasura activitati de consiliere scolara, consiliere vocationala, interventie educationala in institutii si comunitate, activitati de identificare a problemelor cu care se confrunta cadrele didactice si elevii in mediul scolar,etc.

Psihologii cu drept de libera practica in specialitatea psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala isi desfasoara activitatea in domeniile mentionate in denumirea specialitatii, si sunt cei care emit avize pentru acordarea dreptului de procurare, detinere, port si folosire a armelor letale.

Psihologii cu drept de libera practica in psihologie clinica, consiliere psihologica sau psihoterapie au competente in: -evaluarea starii de sanatate mintala; -evaluarea personalitatii si a mecanismelor de adaptare; - evaluarea contextului familial, profesional, in care se manifesta problemele psihologice; -interventii specifice pentru persoane cu nevoi speciale; -consiliere si terapie suportiva; -optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere; -terapii individuale, de grup, cuplu si familie;- consiliere in situatii de criza; etc.

Fiecare psiholog primeste un cod personal la primirea atestatului de libera practica, in felul acesta putand fi identificat in Registrul Unic de Evidenta al Psihologilor, care se gaseste site-ul Colegiului Psihologilor din Romania.

Credinte limitative

,,Viata e intotdeauna o lupta."
,,Nu sunt destul de bun (... educat, inteligent, bogat, tanar, etc.)."
,,Nu merit mai mult de la viata."
,,De cate ori ma simt bine trebuie sa se intample si ceva rau."
,,Trebuie sa reusesc in tot ceea ce fac, altfel nu mai incerc!"
,,Nu pot fi fericit daca ea/el nu se schimba!"
,,Si mama avea aceeasi problema..."
,,Trebuie sa fiu placut de ceilalti ca sa ma simt bine."
,,Nu am timp sa am grija de mine."
,,Este prea tarziu ca sa mai caut fericirea."
,,Am auzit eu ca nu se mai poate face nimic..."
,,Nu as putea suporta esecul."
,,As vrea sa reusesc ...dar..."


Sunt doar cateva exemple de credinte limitative; ele pot fi autoimpuse sau dobandite prin educatia primita in familie. Cu putin efort de autocunoastere si dezvoltare personala se poate recapata ,,libertatea".
Tu ce credinte limitative ai?

Traume si reactii...

Nimeni nu este pe deplin pregatit sa se confrunte cu evenimente traumatizante. Cele mai multe persoane sunt coplesite de pierderea nesteptata a unor persoane dragi, de amenintarea cu pierderea vietii, de pierderea functionalitatii normale, etc.

Reactiile emotionale la situatiile traumatizante sunt dependente de factorii de personalitate, de experientele anterioare, si sunt foarte intense, greu de controlat. In urma unui eveniment traumatizant se pierde confortul sentimentului de siguranta si imaginea viitorului proiectat candva. Din pacate, mobilizarea resurselor personale pentru reconstructie nu este posibila imediat. De regula, prima reactie este aceea de autoprotectie prin negare, cand persoanele se comporta ca si cum nu li s-a intamplat lor. Ulterior starea se modifica si pot aparea reactii de furie impotriva altora, impotriva propriei persoane sau impotriva lui D-zeu. Apoi, starile depresive isi fac simtita prezenta pe drumul catre acceptarea realitatii.

Nu toate manifestarile sunt evidente si usor de identificat. Este cazul copiilor expusi unor evenimente traumatizante (deces, abuz fizic si verbal, accidente, s.a.), care nu reusesc intotdeauna sa exprime suferinta psihica in cuvinte. Adultii pot considera ca nu exista urmari si pot evita discutiile despre ceea ce s-a intamplat, copiii ramanand astfel cu multe intrebari fara raspuns, cu multe temeri care le vor afecta modul de comportament si de abordare a eventualelor situatii dificile.

Cateva reactii comune adult-copil, care pot fi sesizate, ar fi : panica, teama persistenta, furie, tristete, insomnii, cosmaruri, oboseala fizica si mentala, tendinta la izolare, neglijarea responsabilitatilor, dureri de cap, de stomac, enurezis, palpitatii, episoade de plans exploziv, etc. Aceste reactii sunt normale si scad in intensitate cu timpul. Daca persoanele traumatizate au parte de sprijin afectiv adecvat din partea familiei si prietenilor, si daca dispune si de resurse interioare suficiente, trauma poate fi depasita. In caz contrar este nevoie de ajutor specializat pentru reluarea unei activitati zilnice normale, pentru depasirea pierderilor suferite, pentru regasirea sigurantei si stabilitatii.

Ce poate sa faca un prieten pentru o persoana aflata in dificultate: -sa asculte cu atentie si interes ceea ce persoana traumatizata simte nevoia sa spuna; -sa accepte momentele de exprimare a furiei si a altor sentimente (un ton ridicat in conversatie nu trebuie considerat o ofensa personala, de ex.); -sa arate ca intelege si ca ii pasa, intr-un mod discret, fara insistente; -sa fie uneori ,,doar prezent" fara sa intervina in vreun fel; -sa respecte nevoia persoanei afectate de a fi singura in anumite momente.

Ce poate sa faca un psiholog : -sa ofere un mediu de acceptare neconditionata, de suport si ascultare; -sa faciliteze explorarea starii emotionale in situatia traumatica; -sa faciliteze exprimarea suferintei prin tehnici specifice; -sa ajute persoana sa faca diferentierea intre prezent si trecut; -sa ofere posibilitatea de invatare a unor tehnici de reducere a stresului; -sa ofere sprijin pentru atribuirea unui sens suferintei si evenimentului traumatizant; -sa ofere sprijin specializat pentru reorganizarea raporturilor cu sine si cu ceilalti.

Dependenta de droguri

Drogurile sunt substante care afecteaza starea fizica si psihica a persoanei care le consuma. Dependenta este instalata cand exista modificari de comportament importante si cand nevoia de a folosi droguri nu mai poate fi controlata. Consecintele asupra starii de sanatate nu sunt cunoscute suficient sau sunt ignorate.

In general, persoanele dependente motiveaza consumul de droguri aducand in discutie: problemele din familie caracterizate ca fiind ,,insuportabile", curiozitatea, teribilismul, presiunea anturajului in care exista consumatori. La acestea se poate adauga tipul de personalitate si intensitatea trairilor negative .

Cateva semnale care ar putea indica un posibil consum sunt: schimbare evidenta in comportament, atitudine; manifestari de iritabilitate si furie; evitarea conversatiilor referitoare la grupul de prieteni; aparitia unor dificultati de concentrare (nejustificate de alte afectiuni ); schimbarea obiceiurilor alimentare; slaba coordonare a miscarilor; prezenta unor urme de intepaturi pe corp; ochi rosii, pupile marite, maini care tremura; neputinta de a justifica unele cheltuieli, etc.

Manifestarile de mai sus trebuie observate pe o perioada mai lunga de timp si trebuie exclusa posibilitatea existentei unor boli. Bineinteles ca manifestarile sunt diferite de la individ la individ si in functie de tipul de substanta consumat. Membrii familiei si prietenii sunt cei care pot sesiza schimbarile cel mai bine pentru ca au ca reper comportamentele anterioare consumului.

Persoanele dependente nu cer ajutor din proprie initiativa, ci la presiunile celor apropiati. In acest stadiu persoanele nu au motivatie suficienta pentru schimbare, considerand ca nu se afla in pericol daca ,,mai consuma din cand in cand". Se impune cu necesitate ca aceste persoane sa aiba la dispozitie informatii complete despre efectele negative ale consumului de droguri.

Daca problema este recunoscuta apare si motivatia pentru a stopa consumul. Simpla decizie de schimbare nu inseamna insa ca schimbarea va avea loc neconditionat. Sprijinul specializat este obligatoriu pentru ca legatura persoana-drog este foarte puternica. Dupa un tratament de dezintoxicare se continua cu consiliere psihologica sau psihoterapie.

Interventia psihologica in astfel de cazuri are in vedere restructurarea personalitatii, acordarea sprijinului pentru modificarea stilului de viata, explorarea problemelor care au favorizat aparitia consumului, descoperirea unor strategii de a face fata impulsului de a consuma droguri, intarirea si reintarirea motivatiei de a se elibera de comportamentul adictiv.

Mentinerea abstinentei presupune imbunatatirea imaginii de sine si dezvoltarea capacitatii de adaptare la solicitarile cotidiene. De asemenea, sprijinul familiei si al prietenilor este foarte important pentru o persoana care lupta cu dependenta.

Drumul spre recuperare

Indiferent ca este vorba despre un anumit tip de dependenta, despre tulburari emotionale, despre dificultati in viata de familie sau despre un anumit tip de boala fizica, este necesara parcurgerea unui drum spre recuperare.

Orice persoana tinde sa isi recapete echilibrul, starea de normalitate...Drumul catre rezolvarea unei probleme nu este usor intotdeauna pentru ca este conditionat de:

• gradul de implicare personala (,,Cat de mult crezi ca poti si trebuie sa te implici in propriul proces de recuperare?");
• timp (,,Cat timp esti pregatit sa petreci, pe zi, pentru redobandirea sanatatii fizice si psihice?" Imagineaza-ti ce se intampla cu persoanele care spun:,, Stiu ca am o problema, dar nu am timp sa merg la un specialist acum!");
• rabdare (,,Esti pregatit sa astepti aparitia rezultatelor interventiei?" Asteptarile trebuie sa fie realiste; uneori progresele pot fi mai lente.);
• motivatie (,,Cat de mult vrei sa te eliberezi de neplacerile cauzate de simptome/probleme?");
• curaj si perseverenta (,,Esti pregatit sa faci fata dificultatilor posibile pe parcursul procesului de recuperare?");
• sprijin (,,Cine este, si va fi, alaturi de tine?")

Daca exista un grad inalt de implicare personala, timp suficient, rabdare, motivatie, curaj si perseverenta, sunt toate sansele ca o persoana sa revina la un mod de viata cat mai aproape de normalitate, cu satisfactii, bucurii si impliniri.

Mobilizarea resurselor personale impreuna cu un sprijin specializat, in functie de problema, asigura obtinerea rezultatelor asteptate. Chiar daca pot aparea dificultati sau esecuri nu trebuie uitat obiectivul stabilit initial: recuperarea starii de sanatate si a unei vieti de calitate.

Va invit pe ,,drumul spre recuperare"!

Dependenta de alcool

Se poate vorbi despre dependenta atunci cand o persoana nu mai reuseste sa isi limiteze consumul de alcool. Efectele sunt evidente, atat in modul in care este afectata sanatatea, cat si in sistemul de relatii sociale. Consumul excesiv poate distruge vieti, familii, comunitati... Este un tip de dependenta care afecteaza oameni din intreaga lume, indiferent de varsta, rasa, sex, sau clasa sociala.
Motivele pentru care se instaleaza dependenta difera de la individ la individ: unii consuma alcool pentru a evita confruntarea cu realitatea dura; altii gasesc in efectul alcoolului o solutie la starile de dezamagire si tristete profunda; altii ajung sa consume alcool din obisnuinta, din cauza presiunii grupului, din dorinta de a nu fi exclus din grup; s.a...
Se poate suspecta dependenta de alcool atunci cand:
- persoana consuma alcool inca de dimineata, de la prima ora;
- exista recipiente cu alcool in diferite locuri din casa (ascunse);
- persoana nu recunoaste ca bea, indiferent de dovezile prezentate;
- faptul ca s-au depasit limitele unui consum normal este discutat de mai multe persoane din anturaj;
- cand persoana ajunge in stadiul in care recunoaste consumul, promite ca renunta, dar nu reuseste sa se tina de promisiune (deja a pierdut controlul);
- starea de rau fizic si psihic este usor observabila (cu consecinte, atunci cand persoana lipseste de la serviciu);
- comportamentul persoanei este modificat, chiar si atunci cand nu este sub influenta alcoolului (iritabilitate, insuficienta energie pentru activitatile zilnice).
Sunt alcoolici care incearca sa scape de dependenta singuri, nu reusesc, si atunci sentimentele de vinovatie se intensifica. Pentru ca sentimentele de vinovatie sunt greu de suportat, solutia la care au acces cel mai usor, este tot alcoolul.
Exista sperante de recuperare, insa este necesar ca persoana sa ajunga in stadiul in care isi doreste sa scape de dependenta incepand o viata noua. Fara o pasiune si un scop bine stabilit, de cele mai multe ori, dependentul isi reia obiceiul, nefiind destul de motivat sa lupte. Cei care au reusit sa obtina controlul asupra impulsului de a folosi alcool vorbesc despre faptul ca nu au reusit singuri, ci ca a fost nevoie de sprijin specializat, medical si psihologic...Pentru ca dependenta este si fizica si psihologica!
Atunci cand o persoana dependenta incearca sa se abtina sau sa isi limiteze consumul, trece prin stari de anxietate, neliniste, insotite de stari de voma, ameteli si tremuraturi. Astfel ,alcoolul devine un ,,sprijin" pentru a obtine starea dorita.
Majoritatea celor care devin alcoolici nu isi propun asta; ei cauta, la inceput, o stare de relaxare, de euforie. Nu constientizeaza ca aceasta stare modificata nu le rezolva problemele reale, ci le amplifica.
Lupta pentru recuperare nu este deloc una usoara, dar nici imposibil de dus. De obicei, dupa un tratament de ,,dezintoxicare fizica", urmeaza unul de ,,dezintoxicare psihica" ce presupune: constientizarea propriilor trairi - pozitive sau negative; constientizarea efectelor alcoolului; descoperirea cauzelor tendintei la autodistrugere; invatarea unor noi modalitati de a face fata dificultatilor; experimentarea unor tehnici de stimulare a creativitatii si de intarire a vointei; descoperierea unor resurse personale care sa asigure indeplinirea unor noi obiective in viata.
Munca de dezvoltare personala asigura posibilitatea obtinerii capacitatii de autocontrol si posibilitatea de a gasi un sprijin chiar in propria persoana.

ADHD

ADHD -in engleza: Attention Deficit Hyperactivity Disorder, inseamna tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie, si este printre cele mai frecvent intalnite tulburari la copii si adolescenti. Fara o interventie adecvata, ADHD poate duce la delincventa.
Simptomele se impart in trei categorii:
- hiperactivitatea( copilul vorbeste excesiv,nu poate sa stea asezat, este intr-o permanenta miscare);
- deficitul de atentie( nu se poate concentra pentru a termina o sarcina, da impresia ca nu asculta atunci cand i se vorbeste, nu respecta instructiunile, pierde lucrurile,etc);
- impulsivitatea(raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete, intrerupe discursul altor persoane, se angajeaza in activitati riscante,etc)
Acestea sunt doar cateva dintre simptomele ADHD; diagnosticul se pune in urma unei evaluari complexe, realizate de specialisti. Tratamentul trebuie sa aiba la baza medicatie specifica ,terapie comportamentala si terapie de familie.
Parintii copiilor care sunt diagnosticati cu aceasta tulburare sunt adesea obositi, epuizati , dezvolta sentimente de vinovatie si pun la indoiala capacitatea lor de a fi un parinte bun. Cateva sugestii pentru ei ar fi:
- reevaluarea asteptarilor fata de ceea ce poate sau nu poate copilul sa faca;
- stabilirea unui program zilnic pentru a crea rutina si repere fixe;
- concentrarea atentiei asupra calitatilor si intereselor copilului;
- folosirea unor metode de disciplinare care sa aiba la baza fermitate si consecventa;
- manifestarea afectiunii parintesti fata de copil.
Daca tratamentul nu este urmat corect, si nici aceste cateva sugestii nu pot fi puse in practica, se poate intampla ca: parintele sa fie mereu furios pe copil; copilul sa nu manifeste afectiune fata de parinte si sa nu fie interesat de activitatile comune; discursul parintelui sa fie unul moralizator, sarcastic; accentul sa fie pus numai pe aplicarea de sanctiuni; copilul sa se revolte permanent si sa isi permita atitudini de opozitie si respingere.Totul se transforma intr-o ,,lupta,, din care nu castiga nimeni.
O relatie buna parinte -copil exista atunci cand copilul vine sa fie tinut in brate, vorbeste despre ceea ce i se intampla, este atent la sentimentele parintelui, ofera ajutorul chiar daca nu este solicitat, este dispus sa desfasoare activitati comune cu adultul ,respecta indicatiile dar se simte si liber sa faca propuneri ,etc.

Consilierea psihologica

Consilierea psihologica este o interventie profesionista, centrata pe stabilirea unei relatii de suport, in situatia in care, un individ, un cuplu, o familie sau o organizatie se confrunta cu dificultati de relationare, adaptare si integrare sociala. De asemenea, consilierea psihologica isi demonstreaza eficienta in cazul trairilor emotionale intense, care pot aparea in urma unor traume, accidente, si poate preveni instalarea unor tulburari psihosomatice si emotionale ,cu caracter dezadaptativ.
Consilierea psihologica nu se face intamplator, ci presupune respectarea unor etape metodologice cunoscute de specialisti si nu este deloc o simpla destainuire , ca in fata unui cunoscut. Beneficiarul unui astfel de serviciu trebuie sa fie constient ca implicarea personala este deosebit de importanta. Consilierul asigura cadrul si sprijinul specializat, dar nu intreprinde actiunile necesare rezolvarii problemei in locul clientului.
Iata, pe scurt, cateva etape care au loc in procesul de consiliere psihologica:
- evaluarea cazului prezentat, luand in considerare si contextul in care se manifesta problemele;
- stabilirea obiectivelor impreuna cu clientul (obiectivele trebuie sa fie realiste);
- clarificari cu privire la durata, frecventa si costul sedintelor;
- clarificari cu privire la confidentialitatea interventiei;
- explorarea problemei prin tehnici specifice pentru a facilita: reactivarea resurselor proprii, dezvoltarea abilitatii de a lua decizii; redobandirea controlului emotional; descoperirea solutiilor optime pentru atingerea obiectivelor stabilite; s.a.;
- suport pentru implementarea solutiilor in viata reala;
- evaluarea finala a rezultatelor;
- incetarea consilierii de comun acord si mentinerea unui contact de confirmare a evolutiei ulterioare.
Sedintele de consiliere psihologica dureaza max. 60 de minute si, de obicei, au loc o data pe saptamana. Pentru indeplinirea unor obiective sunt necesare aprox. 6-10 sedinte.
Clientii se prezinta in fata consilierului in conditii de dezacord intern si discursul lor incepe, in cele mai multe cazuri, cu: ,,Nu ma simt bine, sunt foarte iritabil si foarte trist, ...imi vine sa plang din orice si am obosit". Dupa aproximativ 10 sedinte modul de raportare la sine si la mediul extern se transforma , comportamentul se modifica. Uneori, clientii nu pot defini foarte clar ce s-a schimbat, dar, sesizeaza ca problemele care altadata erau percepute ca fiind de nerezolvat, acum nu mai reprezinta un obstacol major. Discursul este formulat diferit:,, Am impresia ca gandesc mai clar,nu ma mai simt vinovat pentru sentimentele mele..."
Consilierea psihologica este sprijinul cel mai potrivit pentru a depasi situatiile stresante pe care viata le ofera. Beneficiarii acestui tip de serviciu nu dau dovada de slabiciune pentru ca apeleaza la ajutor , ci dau dovada de responsabilitate in asigurarea calitatii vietii personale, familiale si profesionale.

Despre copii si munca in strainatate...

Plecarea parintilor la munca in strainatate aduce mari schimbari in viata familiei, schimbari greu de suportat , mai ales de catre copii. Absenta parintilor are efecte negative semnificative asupra dezvoltarii acestora. Chiar daca bunicii si rudele preiau rolul parintilor , copiii nu sunt ocoliti de sentimente de nesiguranta si singuratate.
Uneori copiii sunt de acord cu plecarea pentru ca li se explica avantajele materiale si sunt astfel incantati sa aiba jucariile sau obiectele visate. Din pacate,consecintele apar mai tarziu, cand se confrunta cu situatii in care sprijinul afectiv parintesc devine indispensabil , de neinlocuit. In cele mai multe cazuri se constata: randament scolar scazut; conflicte cu colegii; schimbari de dispozitie; manifestari de nesiguranta si anxietate; atitudine negativa fata de educatie; lipsa de motivatie . Nu in ultimul rand, se pot mentiona comportamentele suicidare. Copiii(adolescentii) ameninta cu sinuciderea; au simptome de depresie; vorbesc despre moarte; se izoleaza de prieteni si familie. Studiile arata ca parintii sunt ultimii care identifica aceste semnale!
Cum pot fi ajutati copiii sa se adapteze si sa suporte plecarea parintilor fara consecinte grave?
Exista cateva masuri de siguranta care se pot lua, inca de cand apare hotararea parintilor de a pleca. De exemplu, este foarte important modul in care copiii sunt informati cu privire la aceasta decizie; nu este indicat sa fie luati prin surprindere. S-a constatat ca sunt mai putine riscuri atunci cand copiii sunt implicati in pregatirea schimbarii si cand sunt asigurati ca vor primi in continuare afectiunea de care au nevoie in ciuda distantei. De asemenea, ar fi recomandata plecarea unui singur parinte si nu a ambilor.
S-a dovedit ca o evaluare psihologica a copiilor cu parintii plecati in strainatate este utila pentru intelegerea manifestarilor psihocomportamentale si pentru semnalarea factorilor de risc in legatura cu dezvoltarea lor psihosociala.
Interventia psihologica trebuie sa ii ajute pe copii sa traverseze perioada de absenta a parintilor fara urmari nedorite. Orice parinte isi doreste sa aiba un copil inteligent, sociabil, disciplinat, cu o buna imagine de sine, si cand nu ii poate asigura toate acestea trebuie sa ia in considerare masuri compensatorii.
Consilierea psihologica este o astfel de masura pentru ca ,prin intermediul ei , sunt realizabile obiective ca:
- formarea si dezvoltarea abilitatilor de comunicare;
- reducerea anxietatii, descarcarea tensiunilor emotionale;
- autoconstientizarea propriilor trairi;
- cresterea stimei de sine;
- stimularea capacitatii de adaptare la situatii de viata stresante;
- dezvoltarea responsabilitatii fata de propriile actiuni si decizii;
- formarea unei atitudini pozitive fata de lume si fata de ceilalti.

Anxietatea sociala

Se mai numeste si fobie sociala si se manifesta prin frica persistenta fata de situatiile sociale la care persoana trebuie sa participe ( grupuri,intalniri,petreceri , etc.).Gandul ca se va afla in centrul atentiei si ca va fi evaluata negativ de ceilalti este predominant. Astfel , ezita sa se adreseze persoanelor necunoscute sau sa tina un discurs, si suporta cu greu manifestarile specifice anxietatii : puls accelerat, respiratie dificila, transpiratii reci, etc.
Persoana afectata admite ca frica este nejustificata,doreste controlul, dar nu il poate obtine. Prefera sa evite situatiile in care se stabilesc contacte sociale considerand ca asa se protejeaza de evaluarea critica a celorlalti. Sentimentele de inferioritate sunt puternice si anuleaza afirmarea de sine.
Debutul anxietatii sociale poate fi observat in copilarie , la asa-numitii copii timizi, care fac eforturi mari sa vorbeasca atunci cand ii solicita parintii, dar poate aparea si mai tarziu, in urma unor evenimente stresante, umilitoare care au afectat profund increderea de sine.

Exemplu: M. a fost un copil singuratic, visator, care nu vorbea cu persoane necunoscute decat daca era obligata de parinti. Problemele de comunicare au persistat in timp si s-au amplificat in perioada in care a urmat liceul. Cel mai dificil ii era sa raspunda la lectii si sa prezinte referate in fata clasei.Ca urmare , performantele scolare erau nesatisfacatoare, in neconcordanta cu posibilitatile ei intelectuale.
Convingerile de baza ale lui M. erau:,, nu sunt in stare de nimic"; ,,nu o sa reusesc decat sa ma fac de ras..."; ,,trebuie sa fiu perfecta"...Datorita acestor convingeri era tot timpul tensionata si se comporta in asa fel incat ii facea pe ceilalti sa o intrebe daca se simte bine.
Consecinta cea mai grava a anxietatii sociale a aparut la finalul liceului, cand M., a ratat sansa de a obtine o nota de trecere la bacalaureat desi s-a pregatit. De aici...o alta serie de esecuri... care i-au intarit convingerea ,,nu sunt in stare de nimic".
Schimbarea pentru un astfel de caz este necesara si posibila chiar daca este nevoie de mai mult timp.
Persoanele afectate de anxietate sociala au sanse de reabilitare , de a-si construi o viata normala care sa includa si participari de grup si performante.
Obiectivul principal in terapie ar fi ca persoana sa ajunga sa transforme modul de gandire disfunctional :,,nu sunt in stare de nimic si ceilalti ma vor respinge" , in: ,,accept ca am cateva defecte dar nu sunt cu nimic mai prejos decat ceilalti"

Consecintele divortului asupra copiilor

Divortul este stresant atat pentru parinti cat si pentru copii. Reactiile copiilor sunt diferite si se manifesta in stransa legatura cu circumstantele in care se produce separarea. Ei pot incerca o gama intreaga de trairi negative, ca : furie, frustrare, anxietate, sentimente de vinovatie, etc.
Daca decizia de a divorta este luata definitiv, este necesara o discutie prin care copiii sa fie informati. La discutie trebuie sa participe ambii parinti si sa depuna toate eforturile pentru a transmite mesaje clare, pentru a nu se acuza reciproc si pentru a-i face sa inteleaga pe copii ca ei nu poarta nici o vina pentru destramarea familiei. De asemenea, sunt necesare informatii despre schimbarile care urmeaza sa aiba loc in viata fiecaruia. Este important sa li se dea copiilor posibilitatea de a se exprima, de a pune intrebari (de ex.: ,,unde voi locui?", ,, cu cine voi locui de acum incolo?", ,,unde voi merge la scoala?", ,,voi putea sa imi mai vad prietenii?", ,,nu mai este nimic de facut?".....).
Copiii trebuie asigurati ,inainte de toate, ca au inca o mama si un tata care vor fi alaturi de ei atunci cand vor avea nevoie.
Toti copiii, inclusiv cei care nu au manifestari evidente de durere, au nevoie de suport si ingrijire din partea adultilor pentru a depasi pierderile cauzate de divort.
Unii parinti sunt coplesiti de propriile trairi si au tendinta sa ignore starile prin care trec copiii.
Este o greseala sa consideram ca , daca nu se manifesta atat de mult incat sa atraga atentia , copiii nu sunt afectati. Iata cateva semnale care indica faptul ca exista consecinte si ca exista o nevoie a copilului de a vorbi despre ceea ce i se intampla:

• schimbare evidenta in coportament si atitudine;
• manifestari de frustrare, furie si revolta;
• lipsa de interes fata de activitatile care alta data il incantau;
• devine tacut si rezervat, poate fi surprins plangand;
• apar probleme cu somnul, chiar cosmaruri;
• lipsa de interes pentru scoala;
• lipsa apetitului;
• probleme de sanatate.

Pierderea familiei inseamna , de cele mai multe ori , pierderea reperelor si a sentimentului de siguranta , cu consecinte nedorite pe termen lung . Sesizarea consecintelor divortului asupra copiilor si luarea masurilor adecvate, este o dovada de responsabilitate a adultilor implicati.

Cuplul in impas

,,I. si C. se gandesc sa se separe ca urmare a faptului ca in ultima vreme nu reusesc sa mai gaseasca o cale de comunicare fara sa ajunga la conflicte puternice. Cei doi copii asista la certuri implorandu-i sa inceteze. I. doreste sa apeleze la consiliere cu speranta ca relatia , implicit familia, pot fi salvate. C. este dezamagit de perioada de incercari esuate si este de parere ca separarea pentru o vreme ar fi de ajutor...."

,,S. si B. au ajuns intr-un moment de impas, dupa cativa ani in care consumul de alcool al lui B. a fost tolerat. In prezent , refuzul lui B. de a-si trata dependenta o determina pe S. sa se gandeasca la divort..."

Sunt doar doua exemple de situatii care aduc cuplul in pragul deciziei de separare.
Intr-o asemenea perioada, intrebarile care apar, ar fi: ,,mai exista vreo sansa pentru reabilitarea familiei? , ,,oare divortul este unica solutie?", ,,care vor fi consecintele divortului asupra copiilor?", ,,unde gasesc ajutor specializat pentru a gasi si alte cai de solutionare a neintelegerilor?"
Daca in unele cazuri separarea este necesara, in altele, fericirea poate fi regasita cu conditia ca dorinta de rezolvare a problemelor sa vina din ambele parti.
Cele mai frecvente motive pentru care se ajunge la intentia de dizolvare a cuplului sunt: infidelitatea, neimplicarea in viata de familie, abuzurile fizice si verbale, consumul de alcool. La acestea se adauga preocuparea excesiva pentru cariera profesionala, asociata cu oboseala fizica si psihica, cu iritabilitate. De asemenea, o contributie importanta o are si ideea gresita ca viata de familie ,,trebuie sa mearga de la sine"...
Inainte de a lua decizii de separare cu consecinte pe termen lung explorati si posibilitatea de a apela , impreuna, la beneficiile consilierii de cuplu. Puteti astfel descoperi alternative reale de a depasi impasul , puteti constientiza propriile defecte si vulnerabilitati care va impiedica sa comunicati eficient, s.a. Esentiala ramane dorinta de a schimba ceva, continuata cu actiuni concrete de incepere a procesului schimbarii.

Anorexia

Anorexia este o tulburare severa de comportament alimentar si se caracterizeaza prin refuzul de a mentine o greutate corporala minima.Devine evidenta o teama puternica de a lua in greutate.
Tulburarea poate debuta cu tendinta de a selecta alimentele cu valoare calorica mare si de a le exclude din alimentatie.Treptat,consumul este restrans la cateva alimente, taiate in bucatele foarte mici.Daca pentru cei din jur scaderea in greutate este alarmanta,persoana afectata continua sa se perceapa supraponderala si depune toate eforturile pentru a slabi in continuare,se izoleaza,este iritabila,are insomnii si dificultati de concentrare.
Debutul tulburarii poate aparea intre 14 si 18 ani asociat, de obicei,cu desfasurarea unui eveniment deosebit de stresant(aparitia la o varsta mai mica nu este exclusa).Este mai frecventa la fete decat la baieti.
Tratamentul poate fi destul de dificil pentru ca pericolul de a-si pierde viata nu este constientizat.In cele mai multe cazuri este necesara spitalizarea.In paralel cu tratamentul medicamentos este nevoie de consiliere psihologica pentru perioade lungi(de la cateva luni la cativa ani) cu scopul de a intelege trairile emotionale negative si de a redescoperi resursele de a face fata dificulatilor.Controlul alimentatiei nu mai este necesar daca exista un control emotional bun.
Nu este de neglijat implicarea membrilor familiei si in procesul de consiliere.De fapt,membrii familiei ar trebui sa sesizeze ca anumite comportamente sunt exagerate si riscante:pierdere in greutate,refuzul anumitor alimente,dorinta nejustificata de a slabi,caderea parului,absenta menstruatiei,efectuarea unor exercitii fizice in exces(se ajunge uneori pana si la evitarea lichidelor).
Motivele pentru care apare anorexia nu sunt inca suficient cunoscute.Persoanele cu anorexie au deseori convingerea ca o greutate cat mai mica le asigura succes,recunoastere si acceptare sociala.Eforturile zilnice se indreapta catre obtinerea perfectiunii,totul este ,,alb sau negru".Obtinerea de performante scolare este urmarita pana la epuizare si apar sentimente profunde de tristete si vinovatie pentru cel mai mic esec.
Interventiile de succes se fac de obicei intr-o echipa care include un psihiatru,un psiholog,un nutritionist.Recuperarea nu este imposibila dar este de durata.Cu cat se intervine mai devreme cu atat rezultatele sunt obtinute mai usor.
La toate acestea se adauga contributia climatului familial din cadrul caruia nu trebuie sa lipseasca manifestarile de afectiune,intelegere si suport.De multe ori este benefica si o schimbare in modul de relationare intre membrii familiei din care face parte o persoana cu anorexie.

Greselile parintilor in relatia cu adolescentii

Parintii ai caror copii au ajuns adolescenti se straduiesc sa gaseasca cele mai bune solutii pentru a avea o relatie,,linistita".De cele mai multe ori nu reusesc...Conflictele care apar aduc frustrare,furie,revolta si nu numai.Mediul familial devine ,,un camp de lupta" si nici o metoda pasnica de abordare nu mai are eficienta.

Cateva dintre greselile frecvente comise de parinti in relatia cu adolescentul ar fi:

• nu asculta cu atentie (nici adolescentul nu va asculta decat ce va dori);
• au tendinta sa tina discursuri in loc sa discute (se incalca astfel un drept la replica pe care viitorul adult considera ca il are);
• se concentreaza doar pe ceea ce ,,nu face"adolecentul;,,vaneaza"greselile(se intareste astfel comportamentull negativ);
• nu acorda suficient timp activitatilor comune in familie(sentimentul apartenentei la o familie unita este foarte important);
• nu sunt disponibili cand adolescentul are nevoie(uneori e prea tarziu );
• nu stabilesc un sistem coerent de recompense si pedepse(renunta la interdictie fara justificare sau uita de regulile impuse).

S-a dovedit ca cele mai bune rezulatate se obtin cu ajutorul mesajelor si limitelor clare, si respectand nevoile adolescentilor de dragoste ,toleranta,respect,intelegere.

Cate ceva despre anxietate...

Anxietatea poate fi definita,cel mai simplu,ca o teama fata de un pericol imaginar ,teama care perturba desfasurarea normala a vietii(sociale,familiale,profesionale).
O persoana cu anxietate ajunge sa evite: sa mearga la cumparaturi; sa manance la restaurant; sa conduca masina; sa astepte intr-un loc aglomerat; sa traverseze un pod; sa se afle in spatii mici,inchise;sa se afle in centrul atentiei ; etc.

Modul de gandire specific persoanelor afectate de anxietate:

• ,,prefer ca situatiile prin care trec sa fie previzibile";
• ,,imi place sa am controlul";
• ,,totul trebuie sa fie perfect";
• ,,este foarte dificil sa refuz pe cineva fara sa ma simt vinovat";
• ,,am asteptari mari de la mine,trebuie sa pot mai mult";
• ,,mi-e teama ca ceilalti imi vor descoperi vreun defect";
• ,,nu suport esecul";
• ,,cred ca ceilalti nu ma asculta";
• ,,evit conflictele cu orice pret";
• ,,nu ma simt la locul potrivit";
• ,,nu imi ajunge ziua pentru tot ce imi propun";
• ,,daca am cumva o boala grava?";
• ,,nu sunt niciodata odihnit"...

Exista multe persoane care sufera de anxietate si nu sunt constiente de asta;observa doar ca toate activitatile pe care le desfasoara necesita maximum de efort sau se concentreaza doar pe manifestarile corporale:palpitatii,ameteli,dificultati de respiratie,transpiratie,incordare musculara,migrene etc.

Este nevoie de timp si de interventiile potrivite pentru a ajunge la cauzele anxietatii,pentru a invata noi comportamente de control a propriei vieti.

Recomandari:nu glumiti pe seama framantarilor unei persoane anxioase;nu-i oferiti motive in plus de ingrijorare;acordati sprijin pentru obtinerea de ajutor specializat(consiliere psihologica,psihoterapie,chiar tratament medicamentos daca este cazul).

Greutatea corporala si problemele emotionale

Exista numeroase cauze pentru care greutatea corporala optima nu poate fi mentinuta,cum ar fi:obiceiuri alimentare nesanatoase,lipsa exercitiului fizic,tulburari endocrine.La acestea se adauga :stima de sine scazuta,dificultati de adaptare,trairea unor situatii tramatizante,tendinte depresive ,etc.
Interventia psihologica este utila pentru ca ofera sprijin in:

• identificarea si constientizarea cauzelor;
• modificarea imaginii de sine;
• educarea vointei pentru a incepe un program de exercitii fizice;
• schimbarea stiului de viata;
• constientizarea propriilor nevoi afective;
• cresterea rezistentei la solicitarile familiale si profesionale.

In cele mai multe cazuri modul de alimentare excesiva este preluat din familie ,unde ,adeseori copiii sunt fortati sa termine tot din farfurie,sa consume trei feluri de mancare fara sa tina cont de pragul de satietate personal.

De asemenea,nemultumirile frecvente legate de oferta afectiva a membrilor familiei,in special a partenerului,poate determina un consum excesiv de dulciuri sau gustari pentru a obtine o ,,compensare".

INDICATORI PENTRU STIMA DE SINE SCAZUTA:

• nemutumire fata de felul propriu de a fi(ex.,,nu am nici o calitate",,nu sunt bun de nimic");
• evitarea implicarii in realizarea unor sarcini(ex.,,nu voi fi in stare sa iau examenul");
• toleranta scazuta la frustrare(ex.,,nu stiu cum sa rezolv problema",,nu cred ca mai incerc");
• sentimentul lipsei de valoare(ex.,, nu ma place nimeni",,de ce m-ar iubi cineva?");
• afisarea unei atitudini de indiferenta (ex.,,nu ma intereseaza ca...");
• rezistenta scazuta la influentele celorlalti

Stiluri parentale si consecinte...

1.PARINTELE HIPERPROTECTOR - manifesta ingrijorare excesiva,nu-i permite copilului sa fie independent,prefera sa actioneze in locul copilului si nu-i formeaza resurse pentru a se descurca in viata.

Astfel copilul va deveni :rasfatat,va spune mereu:,,vreau",va avea dificultati in respectarea regulilor, sau dependent,nu va avea vointa,va prefera sa spuna ,,nu pot",va evita responsabilitatile.

2.PARINTELE AUTORITAR - nu accepta sa fie contrazis,vrea sa detina controlul,va spune:,,poti mai mult!",,nu fiicopil!",,trebuie sa fii perfect!",,faci cum spun eu!".

Astfel copilul va deveni: inhibat,temator,descurajat,va lipsit de initiativa,se va intreba tot timpul ,,daca are voie", sau rebel,cu tendinte agresive,nu va tine cont de parerea celorlalti(urmand modelul parintelui).

3.PARINTELE ABSENT - nu se implica in educatia copilului,nu isi asuma rolul de parinte,nu accepta sa fie deranjat,nu manifesta afectiune,,,nu are timp".

Astfel copilul va deveni : responsabil prematur(,,pot sa ma descurc singur") si il va respinge pe parintele absent sau va cauta afectiune la cei din jur cu orice pret(este viitorul adult cu relatii de cuplu dezastruoase).

4.PARINTELE PRIETEN - il incurajeaza pe copil sa fie el insusi,sa isi exprime emotiile,dar nu este ferm niciodata si nu poate sa-i refuze nimic.

Astfel copilul va deveni :indisciplinat(un prieten nu impune restrictii!),nepoliticos sau nu va tine cont de propriile nevoi,si isi va construi viata dorind sa fie placut de ceilalti .

,,Atacul de panica"

Atacul de panica apare brusc si inexplicabil sub forma unor stari intense de frica si neliniste,senzatii de sufocare,palpitatii,ameteli,senzatie de lesin,teama de moarte iminenta,boala grava sau nebunie.Pentru ca senzatiile fizice sunt puternice,majoritatea celor care dezvolta o astfel de tulburare ajung sa faca tot felul de investigatii medicale ,numai ca, prezenta unei boli grave nu se confirma.De multe ori ,dupa un atac de panica ,persoanele ajung la urgenta sau viziteaza un cardiolog.
Un atac de panica incepe si se sfarseste brusc, durata fiind de max. 10 minute;nu apare intr-un mediu in care persoana se simte in siguranta(de ex. nu apare niciodata acasa, ci pe strada,intr-un magazin,la plecarea intr-o calatorie).
In general ,semnificatia atacului de panica ar fi:,,nu mai rezist",,nu mai fac fata solicitarilor stresante",,cum o sa ma descurc mai departe?" .Persoanele care ajung sa aiba manifestarile de mai sus se considera puternice,se implica in activitati solicitante fara sa tina cont ca exista limite personale si ca este nevoie de un echilibru intre orele de munca si cele de odihna.Atacul de panica este considerat un semn de ,,slabiciune,, dar poate limita libertatea si poate dezorganiza stilul de viata obisnuit.De ex. apare tendinta de a evita o strada,un magazin aglomerat,iesirile din casa fara o persoana de incredere ca insotitor sunt imposibile...
Se pot folosi:tehnici de relaxare,tehnici de respiratie,medicamente ,consiliere pentru a interpreta prezenta simptomelor si pentru a gasi cele mai potrivite solutii la problemele personale,depistarea resurselor proprii pentru a gestiona manifestarile unui atac de panica.

Depresia

Depresia face parte din categoria tulburarilor afective si poate debuta la orice varsta.Este mai mult decat o dispozitie proasta de moment...Atitudinea pozitiva fata de viitor si fata de posibilitatile personale dispare pentru a face loc unui sentiment de neputinta si gol interior.Chiar sensul existentei este pus la indoiala si raportul cu lumea este modificat.

Cunoasterea simptomelor este utila pentru a solicita ajutor specializat :

• senzatie de tristete profunda in mare parte a zilei,aproape in fiecare zi;
• tendinta de a plange cu usurinta;
• pierderea interesului pentru activitatile cotidiene;izolare sociala;
• modificari ale apetitului urmate de crestere sau pierdere in greutate;
• insomnie sau somnolenta excesiva;
• ganduri despre moarte sau sinucidere;
• reactii incetinite;dificultati de concentrare;orice actiune presupune un efort;
• senzatie de oboseala aproape in fiecare zi;
• sentimente de inutilitate sau de vinovatie ;
• stare tensionata.

Daca se manifesta cinci dintre aceste simptome cel putin cincisprezece zile consecutiv nu intarziati sa va prezentati la specialist.Acesta va stabili daca depresia este moderata sau severa,daca este nevoie de tratament medicamentos.

Interventia psihologica este indicata in cazurile de depresie moderata.In cazurile de depresie severa, medicul psihiatru este cel care stabileste tratamentul cu antidepresive si abia apoi face recomandare pentru sedinte de consiliere sau psihoterapie.In cadrul sedintelor, persoana afectata de depresie va fi sprijinita:

• sa inteleaga mai bine cauzele situatiei prezente;
• sa obtina un control emotional mai bun ;
• sa constientizeze resursele personale care pot fi reactivate pentru a da calitate vietii;
• sa stabileasca obiective in conformitate cu propriile dorinte si nevoi;
• sa gaseasca posibilitatile de optimizare a relatiilor cu cei din jur.

,,Consumatori" de energie vitala

INVIDIA - persoana care traieste invidia este coplesita de tristete in prezenta celor care au parte de reusite si bunastare;se poate ajunge pana la depresie...

INGRIJORARILE EXCESIVE - persoana anticipeaza ceea ce s-ar putea intampla intr-un mod negativ;gandurile de ingrijorare nu aduc solutii ci epuizeaza.

CONCENTRAREA PE ASTEPTARILE CELOR DIN JUR - persoana traieste pentru a indeplini visele altora;conteaza mai mult imaginea oferita in exterior .

PROIECTELE SI RELATIILE NEINCHEIATE - nu exista relaxare completa si sentimente de implinire.

ATITUDINEA DE ,,SALVATOR" - persoana nu refuza nici o solicitare;se simte vinovata daca nu ajuta si ca urmare ajunge la epuizare.

OBSESIA TRECUTULUI - persoana petrece mult timp concentrata pe evenimente din trecut(pierderi,regrete) si nu mai are energie suficienta pentru prezent si viitor.

Cand mergem la psiholog?

-cand apar sentimente de tipul:nefericire,tristete profunda,teama nejustificata,confuzie,ingrijorare,nesiguranta,dezamagire etc.;

-cand relatiile cu cei din jur sunt afectate:probleme cu partenerul,cu copiii,cu parintii,cu colegii;

-cand apar simptome chiar daca in urma analizelor medicale nu s-au depistat boli:insomnii,ameteli,transpiratii,schimbari rapide de dispozitie,plans greu de stapanit,senzatie generala de disconfort si neputinta,senzatii de sufocare etc.;

-cand exista nemultumire de sine,lipsa de vointa,incapacitate de a face fata stresului,dificultati in organizarea timpului si in luarea de decizii;

-cand au existat traume in trecut:copilarie intr-un mediu dezorganizat,decesul neasteptat al unor persoane dragi,divortul parintilor,abuzuri fizice si emotionale etc.;

CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE ADRIANA STOICA

servicii:

-evaluarea personalitatii si a mecanismelor de adaptare;

-consiliere si terapie suportiva in situatii de criza existentiala(deces,divort,somaj,etc);

-interventii specifice pentru adulti/copii cu nevoi speciale(dizabilitati,autism,ADHD);

-optimizare si dezvoltare personala,autocunoastere(ex:cand exista emotivitate crescuta si dificultati de integrare intr-un grup);

-consiliere specifica obiectivelor medicale(cresterea aderentei la tratament,confruntarea cu conditia de boala,modificarea stilului de viata);

-consiliere psihologica in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale,cognitive si de comportament(depresie,anxietate,atacuri de panica,anorexie,bulimie,toxicodependente,senzatii generale d disconfort);

organizarea de programe de grup,la cerere, pentru:

-autocunoastere si dezvoltare personala;

-optimizarea relatiei parinti/copii/adolescenti;

-antrenamentul abilitatilor de comunicare;

-dezvoltarea creativitatii si expresivitatii personale.

Programarile se fac numai telefonic la : 0726 183806

Pentru informatii suplimentare:consilierepsiho@yahoo.com