Copilul meu minte,ce ma fac?

Parintii se ingrijoreaza cand isi dau seama ca un copil a mintit de mai multe ori, si pe buna dreptate. Necorectata, minciuna poate deveni un obicei cu consecinte pe termen lung. In cazul copiilor mai mici este nevoie de timp pentru ca ei sa inteleaga diferenta dintre fantezie si realitate. In jurul varstei de patru ani incep sa inventeze intamplari inspirate de povestile care i se spun, sau de desenele animate urmarite. Motivele pentru care ,,minte" la aceasta varsta sunt total diferite de motivele pentru care minte un adult. Ar fi indicat ca parintii sa ofere explicatii copiilor de fiecare data cand e cazul accentuand faptul ca minciuna are legatura cu pierderea increderii si respectului din partea celorlalti.
Exista cateva povesti cu aceasta tema care pot fi spuse copiilor mai mici, si discutate ulterior, ca de ex:,,Petrica si lupul".
Daca obiceiul de a transforma realitatea persista si la copiii mai mari, chiar la adolescenti, atunci este necesara explorarea posibilelor cauze: De ce ii convine mai mult sa minta? Ce avantaje are daca minte? In ce situatii a trebuit sa minta pentru a fi apreciat de ceilalti?
Problema obiceiului de a minti trebuie tratata cat mai delicat posibil. Pentru un parinte este foarte dificil sa ceara adevarul si numai adevarul de la copil , daca el insusi nu a fost un exemplu de sinceritate...(dar si asta se poate corecta).
Uneori minciuna poate deveni pentru copil/adolescent o modalitate de a-si ,,pedepsi" parintii pentru ca, la randul lui, a fost mintit, sau pentru ca in familie exista conflicte vechi, nerezolvate, nediscutate. Ideal ar fi ca aceste probleme sa fie explorate intr-un cadru de interventie specializat, cu ajutorul metodelor practicate in terapia de familie. Simpla interdictie din partea parintilor:,,Pe mine sa nu ma minti!" nu rezolva nimic, dupa cum se poate si constata.
Primul impuls este acela de a pedepsi copilul pentru minciuna fara a lua in considerare posibilele cauze: poate stilul parental este nepotrivit, poate copilul nu are parte de suficienta atentie, poate teama de dezaprobare este foarte puternica, poate relatiile familiale sunt tensionate, etc.
Schimbarea comportamentului ingrijorator al copiilor este posibila daca exista implicare si interes din partea intregii familii.