Intalnirile de grup si-au dovedit eficienta in intreaga lume oferind posibilitatea schimbarii personale concretizata in schimbarea unor atitudini despre sine si lume, schimbarea unor comportamente neadaptative, schimbarea modalitatii de comunicare, etc.
Grupurile terapeutice se pot constitui in functie de nevoile si problemele comune cu care se confrunta potentialii membri. Astfel, se pot forma grupuri pentru cei care sufera de boli cronice, grupuri pentru dependenti, grupuri pentru cei care sufera de tulburari de panica, grupuri pentru victime ale unor forme de abuz, grupuri pentru parinti care se confrunta cu tulburari de conduita ale copiilor, grupuri de dezvoltare personala, etc.
In urma participarii, primele sentimente puternic reconfortante apar din constientizarea faptului ca anumite probleme existentiale, ganduri si intrebari sunt impartasite si de alte persoane. Discutarea unor probleme similare poate stabili o legatura puternica intre participanti si ajuta la disiparea sentimentelor de izolare si de lipsa a valorii personale.
In cadrul grupului se experimenteaza atat rolul celui care ofera cat si rolul celui care primeste: sprijin, sugestii, intelegere,compasiune si acceptare.
Schimbarile personale care pot aparea in urma sedintelor de grup se refera la:
-cresterea intelegerii si respectului de sine;
-modificarea vechilor credinte negative despre sine in raport cu lumea;
-imbunatatirea modului de comunicare cu ceilalti;
-intelegerea propriilor tipare de comportament;
-exprimarea cu mai multa usurinta a propriilor nevoi si trairi;
-constientizarea fortelor latente necesare in confruntarea cu problemele vietii sau cu problemele de sanatate;
-asumarea constienta a responsabilitatii fata de propriul stil de viata ales;
-utilizarea unor tehnici de reducere a stresului.
Disponibilitatea la autodezvaluire, increderea, suportul si acceptarea grupului sunt elementele care se afla la baza schimbarilor personale. La acestea se adauga motivatia pentru schimbare care este dependenta de intensitatea sentimentelor de disconfort si insatisfactie in raport cu propriul comportament, cu propriile ganduri .
In general un grup terapeutic este alcatuit din 8-10 persoane care pot beneficia de schimbarile de mai sus, in functie de problematica impartasita. Conditiile grupului sunt in principal cele de respectare a confidentialitatii, a orelor de incepere si de finalizare a intalnirilor, de respectare a limitelor personale(nimeni nu este obligat sa vorbeasca atunci cand considera ca nu este pregatit). Intalnirile sunt pregatite de un specialist, intr-un ambient potrivit unor astfel de experiente. Fiecare intalnire poate fi inca un pas catre dobandirea confortului emotional dorit.