Se poate vorbi despre dependenta atunci cand o persoana nu mai reuseste sa isi limiteze consumul de alcool. Efectele sunt evidente, atat in modul in care este afectata sanatatea, cat si in sistemul de relatii sociale. Consumul excesiv poate distruge vieti, familii, comunitati... Este un tip de dependenta care afecteaza oameni din intreaga lume, indiferent de varsta, rasa, sex, sau clasa sociala.
Motivele pentru care se instaleaza dependenta difera de la individ la individ: unii consuma alcool pentru a evita confruntarea cu realitatea dura; altii gasesc in efectul alcoolului o solutie la starile de dezamagire si tristete profunda; altii ajung sa consume alcool din obisnuinta, din cauza presiunii grupului, din dorinta de a nu fi exclus din grup; s.a...
Se poate suspecta dependenta de alcool atunci cand:
- persoana consuma alcool inca de dimineata, de la prima ora;
- exista recipiente cu alcool in diferite locuri din casa (ascunse);
- persoana nu recunoaste ca bea, indiferent de dovezile prezentate;
- faptul ca s-au depasit limitele unui consum normal este discutat de mai multe persoane din anturaj;
- cand persoana ajunge in stadiul in care recunoaste consumul, promite ca renunta, dar nu reuseste sa se tina de promisiune (deja a pierdut controlul);
- starea de rau fizic si psihic este usor observabila (cu consecinte, atunci cand persoana lipseste de la serviciu);
- comportamentul persoanei este modificat, chiar si atunci cand nu este sub influenta alcoolului (iritabilitate, insuficienta energie pentru activitatile zilnice).
Sunt alcoolici care incearca sa scape de dependenta singuri, nu reusesc, si atunci sentimentele de vinovatie se intensifica. Pentru ca sentimentele de vinovatie sunt greu de suportat, solutia la care au acces cel mai usor, este tot alcoolul.
Exista sperante de recuperare, insa este necesar ca persoana sa ajunga in stadiul in care isi doreste sa scape de dependenta incepand o viata noua. Fara o pasiune si un scop bine stabilit, de cele mai multe ori, dependentul isi reia obiceiul, nefiind destul de motivat sa lupte. Cei care au reusit sa obtina controlul asupra impulsului de a folosi alcool vorbesc despre faptul ca nu au reusit singuri, ci ca a fost nevoie de sprijin specializat, medical si psihologic...Pentru ca dependenta este si fizica si psihologica!
Atunci cand o persoana dependenta incearca sa se abtina sau sa isi limiteze consumul, trece prin stari de anxietate, neliniste, insotite de stari de voma, ameteli si tremuraturi. Astfel ,alcoolul devine un ,,sprijin" pentru a obtine starea dorita.
Majoritatea celor care devin alcoolici nu isi propun asta; ei cauta, la inceput, o stare de relaxare, de euforie. Nu constientizeaza ca aceasta stare modificata nu le rezolva problemele reale, ci le amplifica.
Lupta pentru recuperare nu este deloc una usoara, dar nici imposibil de dus. De obicei, dupa un tratament de ,,dezintoxicare fizica", urmeaza unul de ,,dezintoxicare psihica" ce presupune: constientizarea propriilor trairi - pozitive sau negative; constientizarea efectelor alcoolului; descoperirea cauzelor tendintei la autodistrugere; invatarea unor noi modalitati de a face fata dificultatilor; experimentarea unor tehnici de stimulare a creativitatii si de intarire a vointei; descoperierea unor resurse personale care sa asigure indeplinirea unor noi obiective in viata.
Munca de dezvoltare personala asigura posibilitatea obtinerii capacitatii de autocontrol si posibilitatea de a gasi un sprijin chiar in propria persoana.
sâmbătă, 29 august 2009
miercuri, 19 august 2009
ADHD
ADHD -in engleza: Attention Deficit Hyperactivity Disorder, inseamna tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie, si este printre cele mai frecvent intalnite tulburari la copii si adolescenti. Fara o interventie adecvata, ADHD poate duce la delincventa.
Simptomele se impart in trei categorii:
- hiperactivitatea( copilul vorbeste excesiv,nu poate sa stea asezat, este intr-o permanenta miscare);
- deficitul de atentie( nu se poate concentra pentru a termina o sarcina, da impresia ca nu asculta atunci cand i se vorbeste, nu respecta instructiunile, pierde lucrurile,etc);
- impulsivitatea(raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete, intrerupe discursul altor persoane, se angajeaza in activitati riscante,etc)
Acestea sunt doar cateva dintre simptomele ADHD; diagnosticul se pune in urma unei evaluari complexe, realizate de specialisti. Tratamentul trebuie sa aiba la baza medicatie specifica ,terapie comportamentala si terapie de familie.
Parintii copiilor care sunt diagnosticati cu aceasta tulburare sunt adesea obositi, epuizati , dezvolta sentimente de vinovatie si pun la indoiala capacitatea lor de a fi un parinte bun. Cateva sugestii pentru ei ar fi:
- reevaluarea asteptarilor fata de ceea ce poate sau nu poate copilul sa faca;
- stabilirea unui program zilnic pentru a crea rutina si repere fixe;
- concentrarea atentiei asupra calitatilor si intereselor copilului;
- folosirea unor metode de disciplinare care sa aiba la baza fermitate si consecventa;
- manifestarea afectiunii parintesti fata de copil.
Daca tratamentul nu este urmat corect, si nici aceste cateva sugestii nu pot fi puse in practica, se poate intampla ca: parintele sa fie mereu furios pe copil; copilul sa nu manifeste afectiune fata de parinte si sa nu fie interesat de activitatile comune; discursul parintelui sa fie unul moralizator, sarcastic; accentul sa fie pus numai pe aplicarea de sanctiuni; copilul sa se revolte permanent si sa isi permita atitudini de opozitie si respingere.Totul se transforma intr-o ,,lupta,, din care nu castiga nimeni.
O relatie buna parinte -copil exista atunci cand copilul vine sa fie tinut in brate, vorbeste despre ceea ce i se intampla, este atent la sentimentele parintelui, ofera ajutorul chiar daca nu este solicitat, este dispus sa desfasoare activitati comune cu adultul ,respecta indicatiile dar se simte si liber sa faca propuneri ,etc.
Simptomele se impart in trei categorii:
- hiperactivitatea( copilul vorbeste excesiv,nu poate sa stea asezat, este intr-o permanenta miscare);
- deficitul de atentie( nu se poate concentra pentru a termina o sarcina, da impresia ca nu asculta atunci cand i se vorbeste, nu respecta instructiunile, pierde lucrurile,etc);
- impulsivitatea(raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete, intrerupe discursul altor persoane, se angajeaza in activitati riscante,etc)
Acestea sunt doar cateva dintre simptomele ADHD; diagnosticul se pune in urma unei evaluari complexe, realizate de specialisti. Tratamentul trebuie sa aiba la baza medicatie specifica ,terapie comportamentala si terapie de familie.
Parintii copiilor care sunt diagnosticati cu aceasta tulburare sunt adesea obositi, epuizati , dezvolta sentimente de vinovatie si pun la indoiala capacitatea lor de a fi un parinte bun. Cateva sugestii pentru ei ar fi:
- reevaluarea asteptarilor fata de ceea ce poate sau nu poate copilul sa faca;
- stabilirea unui program zilnic pentru a crea rutina si repere fixe;
- concentrarea atentiei asupra calitatilor si intereselor copilului;
- folosirea unor metode de disciplinare care sa aiba la baza fermitate si consecventa;
- manifestarea afectiunii parintesti fata de copil.
Daca tratamentul nu este urmat corect, si nici aceste cateva sugestii nu pot fi puse in practica, se poate intampla ca: parintele sa fie mereu furios pe copil; copilul sa nu manifeste afectiune fata de parinte si sa nu fie interesat de activitatile comune; discursul parintelui sa fie unul moralizator, sarcastic; accentul sa fie pus numai pe aplicarea de sanctiuni; copilul sa se revolte permanent si sa isi permita atitudini de opozitie si respingere.Totul se transforma intr-o ,,lupta,, din care nu castiga nimeni.
O relatie buna parinte -copil exista atunci cand copilul vine sa fie tinut in brate, vorbeste despre ceea ce i se intampla, este atent la sentimentele parintelui, ofera ajutorul chiar daca nu este solicitat, este dispus sa desfasoare activitati comune cu adultul ,respecta indicatiile dar se simte si liber sa faca propuneri ,etc.
luni, 10 august 2009
Consilierea psihologica
Consilierea psihologica este o interventie profesionista, centrata pe stabilirea unei relatii de suport, in situatia in care, un individ, un cuplu, o familie sau o organizatie se confrunta cu dificultati de relationare, adaptare si integrare sociala. De asemenea, consilierea psihologica isi demonstreaza eficienta in cazul trairilor emotionale intense, care pot aparea in urma unor traume, accidente, si poate preveni instalarea unor tulburari psihosomatice si emotionale ,cu caracter dezadaptativ.
Consilierea psihologica nu se face intamplator, ci presupune respectarea unor etape metodologice cunoscute de specialisti si nu este deloc o simpla destainuire , ca in fata unui cunoscut. Beneficiarul unui astfel de serviciu trebuie sa fie constient ca implicarea personala este deosebit de importanta. Consilierul asigura cadrul si sprijinul specializat, dar nu intreprinde actiunile necesare rezolvarii problemei in locul clientului.
Iata, pe scurt, cateva etape care au loc in procesul de consiliere psihologica:
- evaluarea cazului prezentat, luand in considerare si contextul in care se manifesta problemele;
- stabilirea obiectivelor impreuna cu clientul (obiectivele trebuie sa fie realiste);
- clarificari cu privire la durata, frecventa si costul sedintelor;
- clarificari cu privire la confidentialitatea interventiei;
- explorarea problemei prin tehnici specifice pentru a facilita: reactivarea resurselor proprii, dezvoltarea abilitatii de a lua decizii; redobandirea controlului emotional; descoperirea solutiilor optime pentru atingerea obiectivelor stabilite; s.a.;
- suport pentru implementarea solutiilor in viata reala;
- evaluarea finala a rezultatelor;
- incetarea consilierii de comun acord si mentinerea unui contact de confirmare a evolutiei ulterioare.
Sedintele de consiliere psihologica dureaza max. 60 de minute si, de obicei, au loc o data pe saptamana. Pentru indeplinirea unor obiective sunt necesare aprox. 6-10 sedinte.
Clientii se prezinta in fata consilierului in conditii de dezacord intern si discursul lor incepe, in cele mai multe cazuri, cu: ,,Nu ma simt bine, sunt foarte iritabil si foarte trist, ...imi vine sa plang din orice si am obosit". Dupa aproximativ 10 sedinte modul de raportare la sine si la mediul extern se transforma , comportamentul se modifica. Uneori, clientii nu pot defini foarte clar ce s-a schimbat, dar, sesizeaza ca problemele care altadata erau percepute ca fiind de nerezolvat, acum nu mai reprezinta un obstacol major. Discursul este formulat diferit:,, Am impresia ca gandesc mai clar,nu ma mai simt vinovat pentru sentimentele mele..."
Consilierea psihologica este sprijinul cel mai potrivit pentru a depasi situatiile stresante pe care viata le ofera. Beneficiarii acestui tip de serviciu nu dau dovada de slabiciune pentru ca apeleaza la ajutor , ci dau dovada de responsabilitate in asigurarea calitatii vietii personale, familiale si profesionale.
Consilierea psihologica nu se face intamplator, ci presupune respectarea unor etape metodologice cunoscute de specialisti si nu este deloc o simpla destainuire , ca in fata unui cunoscut. Beneficiarul unui astfel de serviciu trebuie sa fie constient ca implicarea personala este deosebit de importanta. Consilierul asigura cadrul si sprijinul specializat, dar nu intreprinde actiunile necesare rezolvarii problemei in locul clientului.
Iata, pe scurt, cateva etape care au loc in procesul de consiliere psihologica:
- evaluarea cazului prezentat, luand in considerare si contextul in care se manifesta problemele;
- stabilirea obiectivelor impreuna cu clientul (obiectivele trebuie sa fie realiste);
- clarificari cu privire la durata, frecventa si costul sedintelor;
- clarificari cu privire la confidentialitatea interventiei;
- explorarea problemei prin tehnici specifice pentru a facilita: reactivarea resurselor proprii, dezvoltarea abilitatii de a lua decizii; redobandirea controlului emotional; descoperirea solutiilor optime pentru atingerea obiectivelor stabilite; s.a.;
- suport pentru implementarea solutiilor in viata reala;
- evaluarea finala a rezultatelor;
- incetarea consilierii de comun acord si mentinerea unui contact de confirmare a evolutiei ulterioare.
Sedintele de consiliere psihologica dureaza max. 60 de minute si, de obicei, au loc o data pe saptamana. Pentru indeplinirea unor obiective sunt necesare aprox. 6-10 sedinte.
Clientii se prezinta in fata consilierului in conditii de dezacord intern si discursul lor incepe, in cele mai multe cazuri, cu: ,,Nu ma simt bine, sunt foarte iritabil si foarte trist, ...imi vine sa plang din orice si am obosit". Dupa aproximativ 10 sedinte modul de raportare la sine si la mediul extern se transforma , comportamentul se modifica. Uneori, clientii nu pot defini foarte clar ce s-a schimbat, dar, sesizeaza ca problemele care altadata erau percepute ca fiind de nerezolvat, acum nu mai reprezinta un obstacol major. Discursul este formulat diferit:,, Am impresia ca gandesc mai clar,nu ma mai simt vinovat pentru sentimentele mele..."
Consilierea psihologica este sprijinul cel mai potrivit pentru a depasi situatiile stresante pe care viata le ofera. Beneficiarii acestui tip de serviciu nu dau dovada de slabiciune pentru ca apeleaza la ajutor , ci dau dovada de responsabilitate in asigurarea calitatii vietii personale, familiale si profesionale.
luni, 3 august 2009
Despre copii si munca in strainatate...
Plecarea parintilor la munca in strainatate aduce mari schimbari in viata familiei, schimbari greu de suportat , mai ales de catre copii. Absenta parintilor are efecte negative semnificative asupra dezvoltarii acestora. Chiar daca bunicii si rudele preiau rolul parintilor , copiii nu sunt ocoliti de sentimente de nesiguranta si singuratate.
Uneori copiii sunt de acord cu plecarea pentru ca li se explica avantajele materiale si sunt astfel incantati sa aiba jucariile sau obiectele visate. Din pacate,consecintele apar mai tarziu, cand se confrunta cu situatii in care sprijinul afectiv parintesc devine indispensabil , de neinlocuit. In cele mai multe cazuri se constata: randament scolar scazut; conflicte cu colegii; schimbari de dispozitie; manifestari de nesiguranta si anxietate; atitudine negativa fata de educatie; lipsa de motivatie . Nu in ultimul rand, se pot mentiona comportamentele suicidare. Copiii(adolescentii) ameninta cu sinuciderea; au simptome de depresie; vorbesc despre moarte; se izoleaza de prieteni si familie. Studiile arata ca parintii sunt ultimii care identifica aceste semnale!
Cum pot fi ajutati copiii sa se adapteze si sa suporte plecarea parintilor fara consecinte grave?
Exista cateva masuri de siguranta care se pot lua, inca de cand apare hotararea parintilor de a pleca. De exemplu, este foarte important modul in care copiii sunt informati cu privire la aceasta decizie; nu este indicat sa fie luati prin surprindere. S-a constatat ca sunt mai putine riscuri atunci cand copiii sunt implicati in pregatirea schimbarii si cand sunt asigurati ca vor primi in continuare afectiunea de care au nevoie in ciuda distantei. De asemenea, ar fi recomandata plecarea unui singur parinte si nu a ambilor.
S-a dovedit ca o evaluare psihologica a copiilor cu parintii plecati in strainatate este utila pentru intelegerea manifestarilor psihocomportamentale si pentru semnalarea factorilor de risc in legatura cu dezvoltarea lor psihosociala.
Interventia psihologica trebuie sa ii ajute pe copii sa traverseze perioada de absenta a parintilor fara urmari nedorite. Orice parinte isi doreste sa aiba un copil inteligent, sociabil, disciplinat, cu o buna imagine de sine, si cand nu ii poate asigura toate acestea trebuie sa ia in considerare masuri compensatorii.
Consilierea psihologica este o astfel de masura pentru ca ,prin intermediul ei , sunt realizabile obiective ca:
- formarea si dezvoltarea abilitatilor de comunicare;
- reducerea anxietatii, descarcarea tensiunilor emotionale;
- autoconstientizarea propriilor trairi;
- cresterea stimei de sine;
- stimularea capacitatii de adaptare la situatii de viata stresante;
- dezvoltarea responsabilitatii fata de propriile actiuni si decizii;
- formarea unei atitudini pozitive fata de lume si fata de ceilalti.
Uneori copiii sunt de acord cu plecarea pentru ca li se explica avantajele materiale si sunt astfel incantati sa aiba jucariile sau obiectele visate. Din pacate,consecintele apar mai tarziu, cand se confrunta cu situatii in care sprijinul afectiv parintesc devine indispensabil , de neinlocuit. In cele mai multe cazuri se constata: randament scolar scazut; conflicte cu colegii; schimbari de dispozitie; manifestari de nesiguranta si anxietate; atitudine negativa fata de educatie; lipsa de motivatie . Nu in ultimul rand, se pot mentiona comportamentele suicidare. Copiii(adolescentii) ameninta cu sinuciderea; au simptome de depresie; vorbesc despre moarte; se izoleaza de prieteni si familie. Studiile arata ca parintii sunt ultimii care identifica aceste semnale!
Cum pot fi ajutati copiii sa se adapteze si sa suporte plecarea parintilor fara consecinte grave?
Exista cateva masuri de siguranta care se pot lua, inca de cand apare hotararea parintilor de a pleca. De exemplu, este foarte important modul in care copiii sunt informati cu privire la aceasta decizie; nu este indicat sa fie luati prin surprindere. S-a constatat ca sunt mai putine riscuri atunci cand copiii sunt implicati in pregatirea schimbarii si cand sunt asigurati ca vor primi in continuare afectiunea de care au nevoie in ciuda distantei. De asemenea, ar fi recomandata plecarea unui singur parinte si nu a ambilor.
S-a dovedit ca o evaluare psihologica a copiilor cu parintii plecati in strainatate este utila pentru intelegerea manifestarilor psihocomportamentale si pentru semnalarea factorilor de risc in legatura cu dezvoltarea lor psihosociala.
Interventia psihologica trebuie sa ii ajute pe copii sa traverseze perioada de absenta a parintilor fara urmari nedorite. Orice parinte isi doreste sa aiba un copil inteligent, sociabil, disciplinat, cu o buna imagine de sine, si cand nu ii poate asigura toate acestea trebuie sa ia in considerare masuri compensatorii.
Consilierea psihologica este o astfel de masura pentru ca ,prin intermediul ei , sunt realizabile obiective ca:
- formarea si dezvoltarea abilitatilor de comunicare;
- reducerea anxietatii, descarcarea tensiunilor emotionale;
- autoconstientizarea propriilor trairi;
- cresterea stimei de sine;
- stimularea capacitatii de adaptare la situatii de viata stresante;
- dezvoltarea responsabilitatii fata de propriile actiuni si decizii;
- formarea unei atitudini pozitive fata de lume si fata de ceilalti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)