Traume si reactii...

Nimeni nu este pe deplin pregatit sa se confrunte cu evenimente traumatizante. Cele mai multe persoane sunt coplesite de pierderea nesteptata a unor persoane dragi, de amenintarea cu pierderea vietii, de pierderea functionalitatii normale, etc.

Reactiile emotionale la situatiile traumatizante sunt dependente de factorii de personalitate, de experientele anterioare, si sunt foarte intense, greu de controlat. In urma unui eveniment traumatizant se pierde confortul sentimentului de siguranta si imaginea viitorului proiectat candva. Din pacate, mobilizarea resurselor personale pentru reconstructie nu este posibila imediat. De regula, prima reactie este aceea de autoprotectie prin negare, cand persoanele se comporta ca si cum nu li s-a intamplat lor. Ulterior starea se modifica si pot aparea reactii de furie impotriva altora, impotriva propriei persoane sau impotriva lui D-zeu. Apoi, starile depresive isi fac simtita prezenta pe drumul catre acceptarea realitatii.

Nu toate manifestarile sunt evidente si usor de identificat. Este cazul copiilor expusi unor evenimente traumatizante (deces, abuz fizic si verbal, accidente, s.a.), care nu reusesc intotdeauna sa exprime suferinta psihica in cuvinte. Adultii pot considera ca nu exista urmari si pot evita discutiile despre ceea ce s-a intamplat, copiii ramanand astfel cu multe intrebari fara raspuns, cu multe temeri care le vor afecta modul de comportament si de abordare a eventualelor situatii dificile.

Cateva reactii comune adult-copil, care pot fi sesizate, ar fi : panica, teama persistenta, furie, tristete, insomnii, cosmaruri, oboseala fizica si mentala, tendinta la izolare, neglijarea responsabilitatilor, dureri de cap, de stomac, enurezis, palpitatii, episoade de plans exploziv, etc. Aceste reactii sunt normale si scad in intensitate cu timpul. Daca persoanele traumatizate au parte de sprijin afectiv adecvat din partea familiei si prietenilor, si daca dispune si de resurse interioare suficiente, trauma poate fi depasita. In caz contrar este nevoie de ajutor specializat pentru reluarea unei activitati zilnice normale, pentru depasirea pierderilor suferite, pentru regasirea sigurantei si stabilitatii.

Ce poate sa faca un prieten pentru o persoana aflata in dificultate: -sa asculte cu atentie si interes ceea ce persoana traumatizata simte nevoia sa spuna; -sa accepte momentele de exprimare a furiei si a altor sentimente (un ton ridicat in conversatie nu trebuie considerat o ofensa personala, de ex.); -sa arate ca intelege si ca ii pasa, intr-un mod discret, fara insistente; -sa fie uneori ,,doar prezent" fara sa intervina in vreun fel; -sa respecte nevoia persoanei afectate de a fi singura in anumite momente.

Ce poate sa faca un psiholog : -sa ofere un mediu de acceptare neconditionata, de suport si ascultare; -sa faciliteze explorarea starii emotionale in situatia traumatica; -sa faciliteze exprimarea suferintei prin tehnici specifice; -sa ajute persoana sa faca diferentierea intre prezent si trecut; -sa ofere posibilitatea de invatare a unor tehnici de reducere a stresului; -sa ofere sprijin pentru atribuirea unui sens suferintei si evenimentului traumatizant; -sa ofere sprijin specializat pentru reorganizarea raporturilor cu sine si cu ceilalti.

Dependenta de droguri

Drogurile sunt substante care afecteaza starea fizica si psihica a persoanei care le consuma. Dependenta este instalata cand exista modificari de comportament importante si cand nevoia de a folosi droguri nu mai poate fi controlata. Consecintele asupra starii de sanatate nu sunt cunoscute suficient sau sunt ignorate.

In general, persoanele dependente motiveaza consumul de droguri aducand in discutie: problemele din familie caracterizate ca fiind ,,insuportabile", curiozitatea, teribilismul, presiunea anturajului in care exista consumatori. La acestea se poate adauga tipul de personalitate si intensitatea trairilor negative .

Cateva semnale care ar putea indica un posibil consum sunt: schimbare evidenta in comportament, atitudine; manifestari de iritabilitate si furie; evitarea conversatiilor referitoare la grupul de prieteni; aparitia unor dificultati de concentrare (nejustificate de alte afectiuni ); schimbarea obiceiurilor alimentare; slaba coordonare a miscarilor; prezenta unor urme de intepaturi pe corp; ochi rosii, pupile marite, maini care tremura; neputinta de a justifica unele cheltuieli, etc.

Manifestarile de mai sus trebuie observate pe o perioada mai lunga de timp si trebuie exclusa posibilitatea existentei unor boli. Bineinteles ca manifestarile sunt diferite de la individ la individ si in functie de tipul de substanta consumat. Membrii familiei si prietenii sunt cei care pot sesiza schimbarile cel mai bine pentru ca au ca reper comportamentele anterioare consumului.

Persoanele dependente nu cer ajutor din proprie initiativa, ci la presiunile celor apropiati. In acest stadiu persoanele nu au motivatie suficienta pentru schimbare, considerand ca nu se afla in pericol daca ,,mai consuma din cand in cand". Se impune cu necesitate ca aceste persoane sa aiba la dispozitie informatii complete despre efectele negative ale consumului de droguri.

Daca problema este recunoscuta apare si motivatia pentru a stopa consumul. Simpla decizie de schimbare nu inseamna insa ca schimbarea va avea loc neconditionat. Sprijinul specializat este obligatoriu pentru ca legatura persoana-drog este foarte puternica. Dupa un tratament de dezintoxicare se continua cu consiliere psihologica sau psihoterapie.

Interventia psihologica in astfel de cazuri are in vedere restructurarea personalitatii, acordarea sprijinului pentru modificarea stilului de viata, explorarea problemelor care au favorizat aparitia consumului, descoperirea unor strategii de a face fata impulsului de a consuma droguri, intarirea si reintarirea motivatiei de a se elibera de comportamentul adictiv.

Mentinerea abstinentei presupune imbunatatirea imaginii de sine si dezvoltarea capacitatii de adaptare la solicitarile cotidiene. De asemenea, sprijinul familiei si al prietenilor este foarte important pentru o persoana care lupta cu dependenta.

Drumul spre recuperare

Indiferent ca este vorba despre un anumit tip de dependenta, despre tulburari emotionale, despre dificultati in viata de familie sau despre un anumit tip de boala fizica, este necesara parcurgerea unui drum spre recuperare.

Orice persoana tinde sa isi recapete echilibrul, starea de normalitate...Drumul catre rezolvarea unei probleme nu este usor intotdeauna pentru ca este conditionat de:

• gradul de implicare personala (,,Cat de mult crezi ca poti si trebuie sa te implici in propriul proces de recuperare?");
• timp (,,Cat timp esti pregatit sa petreci, pe zi, pentru redobandirea sanatatii fizice si psihice?" Imagineaza-ti ce se intampla cu persoanele care spun:,, Stiu ca am o problema, dar nu am timp sa merg la un specialist acum!");
• rabdare (,,Esti pregatit sa astepti aparitia rezultatelor interventiei?" Asteptarile trebuie sa fie realiste; uneori progresele pot fi mai lente.);
• motivatie (,,Cat de mult vrei sa te eliberezi de neplacerile cauzate de simptome/probleme?");
• curaj si perseverenta (,,Esti pregatit sa faci fata dificultatilor posibile pe parcursul procesului de recuperare?");
• sprijin (,,Cine este, si va fi, alaturi de tine?")

Daca exista un grad inalt de implicare personala, timp suficient, rabdare, motivatie, curaj si perseverenta, sunt toate sansele ca o persoana sa revina la un mod de viata cat mai aproape de normalitate, cu satisfactii, bucurii si impliniri.

Mobilizarea resurselor personale impreuna cu un sprijin specializat, in functie de problema, asigura obtinerea rezultatelor asteptate. Chiar daca pot aparea dificultati sau esecuri nu trebuie uitat obiectivul stabilit initial: recuperarea starii de sanatate si a unei vieti de calitate.

Va invit pe ,,drumul spre recuperare"!

Dependenta de alcool

Se poate vorbi despre dependenta atunci cand o persoana nu mai reuseste sa isi limiteze consumul de alcool. Efectele sunt evidente, atat in modul in care este afectata sanatatea, cat si in sistemul de relatii sociale. Consumul excesiv poate distruge vieti, familii, comunitati... Este un tip de dependenta care afecteaza oameni din intreaga lume, indiferent de varsta, rasa, sex, sau clasa sociala.
Motivele pentru care se instaleaza dependenta difera de la individ la individ: unii consuma alcool pentru a evita confruntarea cu realitatea dura; altii gasesc in efectul alcoolului o solutie la starile de dezamagire si tristete profunda; altii ajung sa consume alcool din obisnuinta, din cauza presiunii grupului, din dorinta de a nu fi exclus din grup; s.a...
Se poate suspecta dependenta de alcool atunci cand:
- persoana consuma alcool inca de dimineata, de la prima ora;
- exista recipiente cu alcool in diferite locuri din casa (ascunse);
- persoana nu recunoaste ca bea, indiferent de dovezile prezentate;
- faptul ca s-au depasit limitele unui consum normal este discutat de mai multe persoane din anturaj;
- cand persoana ajunge in stadiul in care recunoaste consumul, promite ca renunta, dar nu reuseste sa se tina de promisiune (deja a pierdut controlul);
- starea de rau fizic si psihic este usor observabila (cu consecinte, atunci cand persoana lipseste de la serviciu);
- comportamentul persoanei este modificat, chiar si atunci cand nu este sub influenta alcoolului (iritabilitate, insuficienta energie pentru activitatile zilnice).
Sunt alcoolici care incearca sa scape de dependenta singuri, nu reusesc, si atunci sentimentele de vinovatie se intensifica. Pentru ca sentimentele de vinovatie sunt greu de suportat, solutia la care au acces cel mai usor, este tot alcoolul.
Exista sperante de recuperare, insa este necesar ca persoana sa ajunga in stadiul in care isi doreste sa scape de dependenta incepand o viata noua. Fara o pasiune si un scop bine stabilit, de cele mai multe ori, dependentul isi reia obiceiul, nefiind destul de motivat sa lupte. Cei care au reusit sa obtina controlul asupra impulsului de a folosi alcool vorbesc despre faptul ca nu au reusit singuri, ci ca a fost nevoie de sprijin specializat, medical si psihologic...Pentru ca dependenta este si fizica si psihologica!
Atunci cand o persoana dependenta incearca sa se abtina sau sa isi limiteze consumul, trece prin stari de anxietate, neliniste, insotite de stari de voma, ameteli si tremuraturi. Astfel ,alcoolul devine un ,,sprijin" pentru a obtine starea dorita.
Majoritatea celor care devin alcoolici nu isi propun asta; ei cauta, la inceput, o stare de relaxare, de euforie. Nu constientizeaza ca aceasta stare modificata nu le rezolva problemele reale, ci le amplifica.
Lupta pentru recuperare nu este deloc una usoara, dar nici imposibil de dus. De obicei, dupa un tratament de ,,dezintoxicare fizica", urmeaza unul de ,,dezintoxicare psihica" ce presupune: constientizarea propriilor trairi - pozitive sau negative; constientizarea efectelor alcoolului; descoperirea cauzelor tendintei la autodistrugere; invatarea unor noi modalitati de a face fata dificultatilor; experimentarea unor tehnici de stimulare a creativitatii si de intarire a vointei; descoperierea unor resurse personale care sa asigure indeplinirea unor noi obiective in viata.
Munca de dezvoltare personala asigura posibilitatea obtinerii capacitatii de autocontrol si posibilitatea de a gasi un sprijin chiar in propria persoana.

ADHD

ADHD -in engleza: Attention Deficit Hyperactivity Disorder, inseamna tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie, si este printre cele mai frecvent intalnite tulburari la copii si adolescenti. Fara o interventie adecvata, ADHD poate duce la delincventa.
Simptomele se impart in trei categorii:
- hiperactivitatea( copilul vorbeste excesiv,nu poate sa stea asezat, este intr-o permanenta miscare);
- deficitul de atentie( nu se poate concentra pentru a termina o sarcina, da impresia ca nu asculta atunci cand i se vorbeste, nu respecta instructiunile, pierde lucrurile,etc);
- impulsivitatea(raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete, intrerupe discursul altor persoane, se angajeaza in activitati riscante,etc)
Acestea sunt doar cateva dintre simptomele ADHD; diagnosticul se pune in urma unei evaluari complexe, realizate de specialisti. Tratamentul trebuie sa aiba la baza medicatie specifica ,terapie comportamentala si terapie de familie.
Parintii copiilor care sunt diagnosticati cu aceasta tulburare sunt adesea obositi, epuizati , dezvolta sentimente de vinovatie si pun la indoiala capacitatea lor de a fi un parinte bun. Cateva sugestii pentru ei ar fi:
- reevaluarea asteptarilor fata de ceea ce poate sau nu poate copilul sa faca;
- stabilirea unui program zilnic pentru a crea rutina si repere fixe;
- concentrarea atentiei asupra calitatilor si intereselor copilului;
- folosirea unor metode de disciplinare care sa aiba la baza fermitate si consecventa;
- manifestarea afectiunii parintesti fata de copil.
Daca tratamentul nu este urmat corect, si nici aceste cateva sugestii nu pot fi puse in practica, se poate intampla ca: parintele sa fie mereu furios pe copil; copilul sa nu manifeste afectiune fata de parinte si sa nu fie interesat de activitatile comune; discursul parintelui sa fie unul moralizator, sarcastic; accentul sa fie pus numai pe aplicarea de sanctiuni; copilul sa se revolte permanent si sa isi permita atitudini de opozitie si respingere.Totul se transforma intr-o ,,lupta,, din care nu castiga nimeni.
O relatie buna parinte -copil exista atunci cand copilul vine sa fie tinut in brate, vorbeste despre ceea ce i se intampla, este atent la sentimentele parintelui, ofera ajutorul chiar daca nu este solicitat, este dispus sa desfasoare activitati comune cu adultul ,respecta indicatiile dar se simte si liber sa faca propuneri ,etc.

Consilierea psihologica

Consilierea psihologica este o interventie profesionista, centrata pe stabilirea unei relatii de suport, in situatia in care, un individ, un cuplu, o familie sau o organizatie se confrunta cu dificultati de relationare, adaptare si integrare sociala. De asemenea, consilierea psihologica isi demonstreaza eficienta in cazul trairilor emotionale intense, care pot aparea in urma unor traume, accidente, si poate preveni instalarea unor tulburari psihosomatice si emotionale ,cu caracter dezadaptativ.
Consilierea psihologica nu se face intamplator, ci presupune respectarea unor etape metodologice cunoscute de specialisti si nu este deloc o simpla destainuire , ca in fata unui cunoscut. Beneficiarul unui astfel de serviciu trebuie sa fie constient ca implicarea personala este deosebit de importanta. Consilierul asigura cadrul si sprijinul specializat, dar nu intreprinde actiunile necesare rezolvarii problemei in locul clientului.
Iata, pe scurt, cateva etape care au loc in procesul de consiliere psihologica:
- evaluarea cazului prezentat, luand in considerare si contextul in care se manifesta problemele;
- stabilirea obiectivelor impreuna cu clientul (obiectivele trebuie sa fie realiste);
- clarificari cu privire la durata, frecventa si costul sedintelor;
- clarificari cu privire la confidentialitatea interventiei;
- explorarea problemei prin tehnici specifice pentru a facilita: reactivarea resurselor proprii, dezvoltarea abilitatii de a lua decizii; redobandirea controlului emotional; descoperirea solutiilor optime pentru atingerea obiectivelor stabilite; s.a.;
- suport pentru implementarea solutiilor in viata reala;
- evaluarea finala a rezultatelor;
- incetarea consilierii de comun acord si mentinerea unui contact de confirmare a evolutiei ulterioare.
Sedintele de consiliere psihologica dureaza max. 60 de minute si, de obicei, au loc o data pe saptamana. Pentru indeplinirea unor obiective sunt necesare aprox. 6-10 sedinte.
Clientii se prezinta in fata consilierului in conditii de dezacord intern si discursul lor incepe, in cele mai multe cazuri, cu: ,,Nu ma simt bine, sunt foarte iritabil si foarte trist, ...imi vine sa plang din orice si am obosit". Dupa aproximativ 10 sedinte modul de raportare la sine si la mediul extern se transforma , comportamentul se modifica. Uneori, clientii nu pot defini foarte clar ce s-a schimbat, dar, sesizeaza ca problemele care altadata erau percepute ca fiind de nerezolvat, acum nu mai reprezinta un obstacol major. Discursul este formulat diferit:,, Am impresia ca gandesc mai clar,nu ma mai simt vinovat pentru sentimentele mele..."
Consilierea psihologica este sprijinul cel mai potrivit pentru a depasi situatiile stresante pe care viata le ofera. Beneficiarii acestui tip de serviciu nu dau dovada de slabiciune pentru ca apeleaza la ajutor , ci dau dovada de responsabilitate in asigurarea calitatii vietii personale, familiale si profesionale.

Despre copii si munca in strainatate...

Plecarea parintilor la munca in strainatate aduce mari schimbari in viata familiei, schimbari greu de suportat , mai ales de catre copii. Absenta parintilor are efecte negative semnificative asupra dezvoltarii acestora. Chiar daca bunicii si rudele preiau rolul parintilor , copiii nu sunt ocoliti de sentimente de nesiguranta si singuratate.
Uneori copiii sunt de acord cu plecarea pentru ca li se explica avantajele materiale si sunt astfel incantati sa aiba jucariile sau obiectele visate. Din pacate,consecintele apar mai tarziu, cand se confrunta cu situatii in care sprijinul afectiv parintesc devine indispensabil , de neinlocuit. In cele mai multe cazuri se constata: randament scolar scazut; conflicte cu colegii; schimbari de dispozitie; manifestari de nesiguranta si anxietate; atitudine negativa fata de educatie; lipsa de motivatie . Nu in ultimul rand, se pot mentiona comportamentele suicidare. Copiii(adolescentii) ameninta cu sinuciderea; au simptome de depresie; vorbesc despre moarte; se izoleaza de prieteni si familie. Studiile arata ca parintii sunt ultimii care identifica aceste semnale!
Cum pot fi ajutati copiii sa se adapteze si sa suporte plecarea parintilor fara consecinte grave?
Exista cateva masuri de siguranta care se pot lua, inca de cand apare hotararea parintilor de a pleca. De exemplu, este foarte important modul in care copiii sunt informati cu privire la aceasta decizie; nu este indicat sa fie luati prin surprindere. S-a constatat ca sunt mai putine riscuri atunci cand copiii sunt implicati in pregatirea schimbarii si cand sunt asigurati ca vor primi in continuare afectiunea de care au nevoie in ciuda distantei. De asemenea, ar fi recomandata plecarea unui singur parinte si nu a ambilor.
S-a dovedit ca o evaluare psihologica a copiilor cu parintii plecati in strainatate este utila pentru intelegerea manifestarilor psihocomportamentale si pentru semnalarea factorilor de risc in legatura cu dezvoltarea lor psihosociala.
Interventia psihologica trebuie sa ii ajute pe copii sa traverseze perioada de absenta a parintilor fara urmari nedorite. Orice parinte isi doreste sa aiba un copil inteligent, sociabil, disciplinat, cu o buna imagine de sine, si cand nu ii poate asigura toate acestea trebuie sa ia in considerare masuri compensatorii.
Consilierea psihologica este o astfel de masura pentru ca ,prin intermediul ei , sunt realizabile obiective ca:
- formarea si dezvoltarea abilitatilor de comunicare;
- reducerea anxietatii, descarcarea tensiunilor emotionale;
- autoconstientizarea propriilor trairi;
- cresterea stimei de sine;
- stimularea capacitatii de adaptare la situatii de viata stresante;
- dezvoltarea responsabilitatii fata de propriile actiuni si decizii;
- formarea unei atitudini pozitive fata de lume si fata de ceilalti.